Alertele teroriste din Franța și Belgia i-au determinat pe mulți dintre clienții companiilor aviatice să-și dorească să renunțe la călătoria cu avionul către destinațiile afectate sau măcar să o amâne pentru o anumită perioadă.

Însă, chiar dacă alertele teroriste sunt situații excepționale, în legislație nu sunt prevederi exprese care să ducă la despăgubirea celor care nu mai vor să călătorească cu avionul către destinațiile afectate de acte de terorism și urmate de alerte de terorism.

Iată ce a răspuns Autoritatea pentru Protecția Consumatorului (ANPC) la întrebările pe tema drepturilor călătorilor care au achiziționat bilete de avion către destinațiile afectate de alerte teroriste maxime. Mai exact, am dorit să știm  dacă persoanele care au cumpărat bilete au dreptul să primească banii înapoi sau să-și amâne călătoria cu avionul în cazul în care la destinație sunt alerte maxime de terorism, în ce condiții pot face aceasta și unde să se adreseze dacă vor să renunțe /amâne călătoria.

“Călătorii care au achiziționat bilete de avion către destinații afectate de alerte teroriste beneficiază de aceleași drepturi ca în condiții de normalitate, adică de drepturile prevăzute de Regulamentul (CE) nr.261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență  a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor”, potrivit răspunsului dat de ANPC.

Deciza de a restitui sau nu banii pe bilete aparține companiilor aviatice. “Biletele de avion sunt proprietatea companiilor de zbor, agențiile sunt doar intermediari  care emit/vând aceste bilete. Dacă politica de management a companiei respective prevede ca în astfel de cazuri să restituie sumele achitate pentru respectivele bilete, atunci consumatorii trebuie să se adreseze companiei”.

Ca urmare, întotdeauna, indiferent de destinația zborului și de momentul de zbor, “călătorii trebuie să se informeze înainte cu privire la “Termenii și condițiile de călătorie” ale companiei de zbor respective, dar și la “Regimul vizelor”.

Companiile  aeriene care au zboruri către destinațiile unde sunt alerte teroriste nu sunt obligate să-i informeze pe pasageri asupra riscului la care se expun la destinație, astfel de informații fiind de competența Ministerului Afacerilor Externe.“Companiile aeriene au obligația de a informa ( călătorii-n.red. ) numai în cazurile în care sunt încălcate drepturile pasagerilor prevăzute de Reg. nr. 261/2004/CE și numai cu informațiile menționate de Regulament.”, mai informează ANPC. Regulamentul menționat de ANPC prevede drepturile călătorilor la compensații în caz de îmbarcare împotriva voinței lor, când zborul este anulat sau zborul este întârziat.

În ceea ce privește eventuale situații de alertă, călătorii se pot informa urmărind anunțurile și recomandările făcute de autoritățile din țările de destinație și atenționările postate pe site-ul Ministerului Român al Afacerilor Externe, www.mae.ro . De menționat că nu există prevederi în legislația europeană în acest sens, concluzionează ANPC.

 

 

 

error: Acest continut este protejat!!

Pin It on Pinterest

Share This