Istanbul este un oraș de colindat în doi, pe străduțele vechi de sute de ani, de mii de ani, de stat pe malul mării sau de „pierdut” vremea prin bazaruri. Apoi, să te bucuri de apusurile intense, care îmbracă totul într-o lumină argintie-rozalie, iar conturul minaretelor, turnurilor, al podurilor de peste Bosfor devine demn de postere.
Ziua și noaptea, Istanbulul are câte ceva de arătat celor care au ochi să vadă și suflet să simtă, să se bucure. E un soi de magie care plutește în aer și din care faci și tu parte, la început fără să-ți dai seama. Să fie oare de la Bosfor, să fie oare de la palatele orientale, ca arată chiar ca din poveștile celor peste 1000 de nopți, de la bazarele cu arome pestrițe? Să fim noi niște incurabili visători și abia așteptăm să vedem doar ceea ce corespunde așteptărilor noastre pentru frumos?
Amor pe Bosfor 🙂
Dragostea plutește în aer(ul)… Marelui Bazar
Ziua mai e cum mai e, dar către înserat totul devine special în Istanbul, și nu ai decât să mergi, tu și jumătatea ta, pe malul unei mări, una dintre cele două, la alegere, ca să-ți dai seama că nu e de glumă. Chiar e romantic aici, e ceva care plutește în aer!
Cartierul Galata
Moscheea Albastră
Moscheea Nouă
Încet-încet, către înserat, vasele de croazieră de pe Bosfor se transformă în licurici, casele par de la depărtare împodobite de sărbătoare, fiecare moscheie e iluminată artistic și brusc îți dai seama că ești ca într-o poveste. Te trezește din reverie cântecul tânguitor și imperativ al muezinilor, doar așa, să știi că trăiești pe pământ!
Ce poți să faci în doi în Istanbul?
Multe, normal, și totul e la puterea a doua! Să te plimbi în unul dintre parcurile Istanbulului, cel mai frumos fiind Emigan, sau există chiar și o pădure de pini în apropiere dacă ai mai mut timp, Belgrad Orman. Sau, mai la îndemână, să mergi pe faleza imensă, admirând Bosforul, Marea Marmara la apus, zidurile vechi ale cetății Constantinopole. Să stai pe mal, să asculți valurile mării și să te lași dezmierdat de pisicuțele care își fac veacul printre stabilopozi. Aici, poți degusta un sandviș cu pește pe grătar ( sună ciudat pentru mulți dintre noi, știu!) asezonat cu legume, dar o cină în doi pe Podul Galata este cumva de neratat.
Pe Podul Galata sunt zeci de restaurante cu vedere către Cornul de Aur, către vechiul cartier al genovezilor străjuit și acum de Turnul Galata, cătreNoua Moschee și mai mult decât atât! Desigur, trebuie să fii atent aici, și la orice restaurant din Istanbul, pentru că unele au bacșiș obligatoriu, care poate ajunge și la 10 % din valoarea notei de plată și nu se negociază după ce ai consumat deja ceva.
Eminönü
Fener
Fatih
Privește la agitația din portul Eminönü, de unde pleacă vasele de croazieră și cursele de ferryboat, la siluetele grațioase ale moscheielor construite pe biserici creștine și savurează ceva din bucătăria tradițională, eu nu am găsit nimic care să-mi displacă!!
Sau poate preferi o locație la înălțime, unde să te mângâie și briza și să ai orașul (sau o bună parte din el) la picioare. Sunt multe restaurante și hoteluri care au terase pe acoperiș, mai ales în centrul istoric al Istanbulului, Sultanahmet, de unde poți admira și marea, moscheile, vânzoleala de pe străduțe, peisajul în ansamblul său. Asta în timp ce poți degusta niște produse mai deosebite, gen spectaculosul testi kepab. Testi kepab, o specialitate care îți aduce Cappadocia mai aproape, direct în farfurie, este de fapt carne înăbușită ceva timp, împreună cu legume, într-o oală de lut sigilată la gură, iar la scoaterea capacului, ospătarul știe să facă spectacol!
Testi kebap
Și neaparat să încerci sucul de rodie, este ceva deosebit, răcoritor, aromat și hrănitor. Poate ai noroc și găsești unul dntre acele restaurante unde au loc spectacole cu derviși rotitori, călugării originari din Konya care au dreptul doar două luni pe an să danseze pentru turiști. Dansul lor, de fapt un ritual numit „Sema”, începe cu o rugăciune, continuă cu mișcări ritualice care simbolizează renunțarea la cele lumești pentru a găsi adevărul suprem și a putea renaște întru Domnul.și se termină brusc, lăsându-te mut de uimire, pentru că acești oameni intră într-un fel de transă.
Ai de unde alege dacă vrei să te bucuri de niște clipe deosebite și de niște bucate pe măsură. De exemplu, în vestita Taksim (Beyoglu) dar și în Fatih, din apropierea Cafe Dimitrie Cantemir, am găsit restaurante tradiționale foarte drăguțe, pe care însă nu le-am testat!
Una dintre atracțiile de neratat în Istanbul este croaziera pe Bosfor, iar majoritatea vaselor pleacă din Eminönü. Și, dacă te interesează, sunt și croaziere de noapte sau “de apus”, te poți îmbarca pe un astfel de vaporaș care oferă și cina ( excursiile cu masa inclusă, care durează trei-patru ore sunt mai scumpe, de la 40 de euro/persoană). Poți coborî pe Insula Fecioarei ( Kiz Kulesi) aka Turnul lui Leandru, un loc cu multe legende, spectaculos și romantic, unde te poți plimba cu trăsura, savura o cafea sau sta la masă.
Dar, dacă vremea este potrivnică unei croaziere (așa cum mi s-a întâmplat mie la cea mai recentă vizită aici), nu mai poate fi vorba de nicio plimbare pe mare .Și atunci, te poți refugia la unul dintre cele două bazaruri celebre din Istanbul, și cumpăra ceva pentru doi, de exemplu mirodenii de folosit acasă, ceaiuri cu forme și gusturi exotice, precum cel de iasomie sau de rodie, covoare, dulciuri tradiționale. Cam orice îți trece prin cap găsești aci, dar poți lua acasă măcar o lampă care să vă aducă aminte, ție și jumătății tale, de Istanbul și de clipele frumoase petrecute aici și să-ți lumineze serile lungi și reci de iarnă!
Citește și despre obiectivele celebre din Istanbul pe care le poți vizita într-un weekend.
Sper că ți-a plăcut acest material și te aștept să fii alături de noi pe Facebook ! Visează, iubește, călătorește, trăiește, alături de noi!
Drum bun!
Confirmări/Notificări