Positano însumează tot ceea ce are mai frumos Coasta Amalfitană: peisaje sălbatice sculptate de vântul cu miros de lămâi și mare, contraste strălucitoare mare-munte, case multicolore  „cocoțate” unele peste altele, care urmează linia țărmului stâncos, urcând către cer.
Cel mai romantic loc de pe Costera Amalfitană. Un orăşel amplasat la poalele munților Lattari, cu o străduță pe care circulă tot ce este pe patru (și pe două roți) și „alimentată” de o reţea alambicată de potecuţe şi alei în trepte abrupte, Positano este considerat cel romantic de pe Costiera Amalfitană-Coasta Amalfi.
Potrivit pentru un tablou reușit 
Şi într-adevăr, Positano arată de parcă ar fi opera unui artist cu har care s-a „jucat” cu roșul aprins și galbenul-lămâie pe unele case numai ca acestea să contrasteze cu albul și rozul ofilit al pereților altora, apoi a trecut la intensul albastru al mării și al cerului, la verdele crud al livezilor de citrice și palmierilor …Și nu s-a potolit până nu a dat apusului niște nuanțe trandafirii.
Au urmat apoi dimensiunile, ”axa ordonată y” fiind  dominanta peisajului, care a ajuns astfel aproape vertical, iar casele, pătrățoase și migălos săpate în stâncă, au fost ”pedepsite” să se strângă unele în altele, pentru a nu se prăbuși, de sus, în mare.
…sau pentru o scenă de film 
Positano are o atmosferă aparte, foarte romantică, care i-a cucerit pe scriitori, artiști și regizori de film și nu numai, este aproape perfect aici, mai ales la apus, când o lumină deosebită îmbracă totul. Desigur, acest mic colț de rai este situat pe pământ, iar asta înseamnă că are și câteva neajunsuri care pot cântări mult pentru un muritor de rând: este mai scump decât alte locuri de pe Coasta Amalfitană  ( care nu este de felul ei o destinație ieftină) și, în sezonul estival, mai ales în perioada iunie-august, este foarte aglomerat…
Când spun scump, nu vorbesc doar de celebrele hoteluri de lux precum La Sirenuse, unde a fost cazat scriitorul John Steinbeck, cel care a adus faima acestui loc mai întâi peste Ocean și apoi la nivel mondial, după ce s-a declarat vrăjit de Positano. Nu amintesc nici de Palazzo Murat, hotelul care a fost reședința lui Gioacchino Murat, Regele Neapole sau de Villa Treville, casa lui Franco Zefirelli, unde o noapte de cazare poate costa minim 850 de euro, în care cuplul Elizabeth Taylor și Richard Burton s-a iubit și probabil că s-a și certat, printre oaspeții de seamă fiind și Sophia Loren sau Steven Spielberg. Vorbesc de restaurantele simple, fără stele Michelin (de care nu duce lipsă Positano), plasate strategic acolo unde panorama este cea mai frumoasă, unde se servesc produse tradiționale precum parmigiana di pesce bandiera (un fel de lasagna de vinete cu pește, roșii și parmezan, la cuptor) sau patate alla Praianese ( caracatiță cu cartof sote), unde niciun fel sub 10 euro. Nu știu unde s-au cazat actorii care au avut roluri în filme precum „Sub soarele Toscanei”, “Nine”, “Only You” sau „Talentatul Domn Ripley”, sunt convinsă că nu în rulotele lor de vedete …
Positano e un mic rai pe pământ
În Positano nu ai prea multe obiective de văzut, câteva biserici vechi, din care deosebită este Chiesa di Santa Maria Assunta, fiind singurele obiective turistice marcate pe hartă. Înteriorul acestui lăcaş sfânt este dominat de pilonii acoperiţí cu capiteluri ionice aurite și cu heruvimi înaripaţi, dar mai ales de un impresionant altar datând din secolul al XIII-lea și de statuia în stil bizantin a Madonei Negre și a Copilului său. În timpul lucrărilor de restaurare la criptă, au fost descoperite ruinele unei vile romane, căci Positano este o destinație turistică apreciată încă din vremea romanilor, pentru atmosfera sa în principal.
Așadar, nu pentru a vizita muzee vin oamenii în Positano ci pentru a se bucura de acest loc, pentru a se simți ca o parte a unei lumi frumoase, deosebite, un cadru numai bun pentru a-și crea propriul scenariu de film care să se termine cu happy end. Locul nu te lasă să te odihnești și nu prea e iertător pentru cei fără condiție fizică: te atrag străduțele abrupte, cu zeci de scări care se pierd undeva sus. Acolo, ascunse după ziduri, copaci, flori sau uși de locuințe sau hoteluri stau alte și alte lucruri frumoase, numai bune de descoperit. Obligatoriu în doi! Căci Positano este unul dintre cele mai romantice destinații din Europa.
Galerie foto  cu imagini din Positano, mai jos! 
Păcat că nu poți să oprești timpul
Atmosferă deosebită. Este o atmosferă deosebită în Positano, merită să te plimbi pe străduţele pietruite, umbrite de viţă de vie şi să tragi cu cu ochiul la buticurile de „moda positano”, căci locul are propriul stil și la restaurantele elegante cu muzică psihedelică în surdină. Merită să te așezi la o terasă cu vedere la drum și să privești la cuplurile „prețioase” care trec ținându-se de mână, la turiștii grăbiți cu hărți sau bagaje debarcați de navele de croazieră sau șalupele private privind încântați satul pentru care au zburat mii de kilometri.
Apoi, neparat trebuie să aştepţi apusul, este unul dintre cele mai frumoase din regiune şi din Europa. Soarele se ascunde după munţii care flanchează portul în dreapta, dar lasă în urmă cerul luminat de culori rozalii-aurii, iar marea ţine să îmbrace şi ea aceleaşi nuanţe. Linia orizonului se pierde în nuanțe pastelate, se aude clinchetul clopoțeilor feng shui și vasele se îndreaptă către ţărm. Ai vrea opreşti timpul, eşti ca într-un basm, în care nu este greu să te îndrăgosteşti şi povestea să se termine cu …”şi au trăit până la adânci bătrâneţi”. Locul abundă oricum de legende cu sirene „cazate” pe Le Sirenuse sau Li Galli,  un gup de trei insulițe din apropiere. Gallo Lungo, insulița pe care se afla o mănăstire, fiind cumpărată de balerinul rus Rudolf Nureyev, după care a intrat în propretatea unui hotelier italian fiind cu circuit închis în acest moment.
Un sfat. Ar trebui să evitaţi să mergeţi la amiază în Positano, atunci când vin aici majoritatea vaselor care „descarcă” turişti, devine foarte aglomerat, este un furnicar gălăgios!
O istorie cu suișuri și coborâșuri 
Chiar dacă totul arată acum ca din filme în Positano, viața nu a fost ușoară în acest fost sat de pescari, localitate despre care legendele locale spun că a fost înființată de romani, dovadă fiind ruinele unor  vile găsite aici. Positano a avut partea sa de glorie în secolele XII și XIII, atunci când flota comercială a Amalfi a avut un puternic vânt din pupă ce a dat viteză comerțului în regiunea Mediteranei. Urmând soarta republicii maritime Amalfi, Positano a cunoscut apoi secole de declin, care aproape a dus la părăsirea satului. Izolarea de lume, lipsa de perspective și sărăcia au forțat trei două treimi din populație să emigreze în SUA și Australia, cu precădere la mijlocul anilor 1800. A rămas în urma lor un sat izolat de pescari, așa cum l-a găsit John Steinbeck în 1953, când a scris celebrul său articol pentru Harper Bazaar.
În prezent, „la vita e bella” aici, cel puțin pentru cei care ajung să se bucure de Positano, pentru câteva ore sau zile. Positano merită vizitat, îți rămâne „lipit ” de suflet, are această putere!

per că ți-a plăcut și acest articol și că te-a inspirat ! Intră în povestea noastră, vino cu noi pe Facebook și pe Instagram! Îți mulțumim pentru Like și Share, așa ne arăți că apreciezi ceea ce facem din pasiune ?!

#travel #travelblogger #consilierturism #triptips #sfaturidecalatorie #top2018 #șpositano #inspiratie #italia

Visează, iubește, călătorește! ® Drum bun!  



Chiesa di Santa Maria Assunta, al cărui Dom domină Positano
:Plaja Fornillo, Positano
error: Acest continut este protejat!!

Pin It on Pinterest

Share This