Vă invit într-o serie de călătorii înapoi în timp, în acele insule din Grecia unde poveștile sunt adevărate și miturile încă trăiesc, părând că au un sâmbure de adevăr.

Acest articol a fost scris de Ziua Europei, mi-a amintit de legende și mituri. Prințesa Europa a fost salvată de la moarte de zeița iubirii și a frumuseții, Afrodita. „Frumusețea va salva lumea, spune Tolstoi și nu putem decât să sperăm că Europa va fi salvată, și de această dată, de iubire și frumusețe.

Iată un mini-ghid al acelor insule din Grecia cu cele mai importante vestigii istorice.

Am vizitat zeci de insule din Grecia, vă rog să nu ne considerați lipsiți de modestie. Și ne-am convis: fiecare are ceva doar al ei. Poate fi un loc legat de o legendă, un eveniment important, o personalitate sau chiar un film. Nu mai vorbim de relicvele istorice, monumente sau plaje…e drept că unele insule din Grecia le au pe toate. Grecii scot bani buni din piatră seacă pentru că știu să-și scoată în evidență atuurile. Și acum câteva milenii, ce-i drept, au scris istoria! Și bine au făcut, a rămas ceva util, frumos și interesant în urma lor.

Iată insulele din Grecia de vizitat pentru vestigii istorice celebre. Aceasta nu înseamnă că nu au și plaje cu ape cristaline și soare și…tot ce vă place la Grecia…dar dacă ajungeți aici, nu ratați aceste obiective.

Creta: o filă de istorie completă

Cea mai mare insulă din Grecia, Creta are de toate: mare și plaje de top, munte și trasee de drumeții, orașe și stațiuni animate dar și sate vechi și izolate. Istoria Cretei este foarte bogată și îți trezește cititorule, sper, amintiri din copilărie. Nu pentru că ai fi bătrân ci pentru că probabil că ai învățat la istorie despre multe situri istorice din Creta. Datând din perioada 2000-1580 î.Hr., Palatul din Knossos este una dintre principalele atracții ale Cretei. A fost casa legendarului rege Minos și tărâmul minotaurului. Este expresia unei civilizații înfloritoare a cărei existență a fost curmată de erupția vulcanului Santorini.

Lista atracțiilor istorice din Creta continuă cu orașul antic Phaistos, înființat în jurul anului 4000 î.Hr. Aici a fost găsit unul dintre cele mai misterioase artefacte, Discul Phaistos, inscripționat cu un limbaj rămas nedescrifrat.

Există multe situri minoice în Creta: pe vârful Karfi (Munții Dikti), Zakros (în est), Gournia și la Malia (în nord). Principalele orașe cretane: Chania, Rethymnon și Heraklion păstrează urmele istoriei mai recente. Toate au propriile cartiere istorice apărate de fortăreațe. Orașe antice precum Lakto, castele precum Koules Gramvousa, fortărețe precum fosta cetate venețiană, Spinalonga-Insula Leproșilor, mănăstiri cu fresce meșteșugite precum Moni Arkadhi sunt alte obiective „must see” pentru cei care iubesc istoria.

Nu rata în Creta: Muzeul de Arheologie din Heraklion, siturile Aptera (deasupra golfului Souda, sec. VIII-lea î.Hr.) și Gortyn (valea Messara, sec 8 Î.Hr., unul dintre cele mai importane orașe).

*Lăudat de marii filosofi antici, Gortyn (valea Messara, sec VIII î.Hr.) a fost unul dintre cele mai importane orașe din zonă. Gortyn este cunoscut în prezent datorită descoperirii, în 1884, a Codului Gortyn, cel mai vechi cod al legii antice grecești. Porțiuni din inscripțiile de aici sunt expuse în muzee precum Luvru din Paris. Aici, sub un platan, Zeus a sedus-o pe prințesa Europa. O statuie imensă a Europei așezată pe spatele unui taur este expusă la British Museum. Peștera Diktaion Antron este mai mult decât istorie, este mitologie și mister. Zeus știe de ce!

Rodos: pe urmele Colosului și a cavalerilor templieri

Insula Rodos e apreciată pentru plajele sale cu ieșire la două mari, distracție și peisajele incredibile. Dar “Insula Soarelui”, unică și misterioasă, are o istorie foarte veche. Colosul din Rodos a scos insula din anonimat, deși nu se știe exact unde a fost amplasat. Poate că statuia dedicată Zeului Soarelui, înaltă de 32 metri, supraveghea portul Mandrákion, până în jurul anilor 225/226 î.Hr. când a fost doborâtă de un cutremur…Ceea ce a rămas “la vedere” și e musai de vizitat este orașul medieval Rhodos, protejat de UNESCO. Înconjurat de ziduri groase și șanțuri de apărare, cetatea medievală Rodos e uimitoare. După porțile grele, pe străduțele meșteșugit pietruite, pășești pe straturi de istorie: castele, biserici, minarete au porțile deschise aici.

*O altă atracție istorică de neratat în Rodos este mult mai veche: Acropola Lindos. Cocoțată pe un promotoriu stâncos pe malul Mediteranei, Lindos a fost întemeiată în sec. X î.Hr. Templele Athena Lindea și Propylaea datează din sec. al IV-lea î.Hr. Vestigiile destul de bine păstrate de la Lindos amintesc de perioadele romane, elenistice și de cavalerii templieri.

*În Rodos, ca un iubitor de istorie ce ești, ar trebui să vezi și vestigiile templului antic Kamiros (sec. VIII-lea î.Hr.) și pe cele ale Castelului și bisericii medievale Monolithos.

Alte situri interesante în Rodos sunt Mănăstirea Filerimos și Castelul venețian din Kritinia (sec. XVI). Acropola din Rhodos și Stadionul antic (sec III î.Hr.), care dominau odinioară Monte Smith ( dealul Agios Stefanos) și capitala Rodos, merită vizitate și pentru peisajele deosebite.

Naxos, poarta deschisă către istorie

Cea mai mare insulă din Ciclade, insula Naxos e apreciată pentru atmosfera mai liniștită și rustică și pentru plaje. Dar cunoscătorii ajung în Naxos atrași de moștenirea sa istorică și culturală. Printre primele lucruri pe care le privești în timp ce intri în portul orașului Chora (Naxos) sunt anticul monument Portara și castelul venețian Naxos Chora. Portara este cel mai cunoscut reper al insulei și pe bună dreptate. Este o uriașă ușă din marmură care se încăpățănează să reziste mileniilor. A fost parte dintr-un templu grandios dedicat lui Apollo ridicat pe insulița Palatia în anul 522 Î. Hr.. Când templul a fost dărâmat, deși nu a fost finalizat niciodată, ușa- Portara, a fost prea grea pentru a fi îndepărtată. Și așa stă de milenii Portara în picioare, singură pe deal. E ca o poartă dinspre trecut către viitor. Sau invers, depinde de cum privești…

Orășelul Naxos Chora se mândrește cu urmele trecutului său venețian. Ducatul venețian din Egee a avut baza la Naxos (între 1204-1537) și ne-a lăsat mărturie castelul din vârf-Kastro și cartierul venețian fortificat.

*Printre principalele situri istorice ale insulei Naxos sunt: Muzeul Venețian, Templul zeiței Demetra din Sangri (sec. al VI-lea î.Hr) și turnul venețian Agia.

O seamă de biserici vechi precum Panagia Drossiani, Panagia Myrtidiotissa, mănăstirile Fotodotis și Kalamitsia completează oferta turistică din Naxos. Nu mai amintim de plaje…

Alte site-uri interesante sunt: Templul antic al lui Dionysos la Iria , numeroasele turnuri împrăștiate în jurul insulei și statuile uriașe de marmură (neterminate) de la Flerio și Melanes.

Delos, locul de naștere al lui Apollo și Artemis

Delos este o insuliță istorică din arhipelagul Ciclade cu o suprafață de doar 350 ha, din apropierea insulei Mykonos. Delos are o singură atracție irezistibilă pentru pasionații de istorie: Situl Arheologic Delos. Vestigiile primordiale, atracții turistice de top, sunt legate de nașterea pe insuliță a doi dintre copiii lui Zeus: Apollo și Artemis. Delos e locuită din mileniul III î.Hr., sanctuarul apolinic fiind înființat în sec. al IX-lea î.Hr. Delos a atins apogeul gloriei sale în perioada arhaică și clasică. După 167 î.Hr., ca urmare a declarării sale ca port liber, toată activitatea comercială din estul Mediteranei s-a concentrat aici. Situl Delos este parte a Patrimoniului Mondial UNESCO și continuă să atragă cei mai buni arheologi din lume.

Delos rămâne una dintre cele mai importante vestigii culturale, istorice și arheologice din Grecia, îți vei da seama vizitând Muzeul Arheologic. Nu se poate înnopta în Delos, poți ajunge într-o excursie de o zi din Mykonos sau Naxos și Tilos (vara).

Delos era atât de important în antichitate încât chiar cuvântul Cyclades înseamnă „insule care se învârt în jurul Delos”.

Santorini și atracțiile sale istorice gen Pompeii

Romantica Santorini este renumită pentru peisajele vulcanice, apusurile înflăcărate și arhitectura în alb și albastru. Dar Santorini se mândrește și cu unul dintre cele mai importante situri arheologice din Grecia: Akrotiri. Situată deasupra Plajei Roșii, Akrotiri datează probabil din jurul anului 4500 î.Hr. Prosperul orășel minoic fost distrus de un cutremur în sec. al XVII-lea î.Hr. Un nou Akrotiri a fost ridicat pe ruinele celui vechi până când, în jurul anului 1650 î.Hr., a fost și acesta acoperit cu cenușă și lavă de la vulcanul Santorini. Materialul pirotehnic l-a conservat, Akrotiki păstrându-se aproape intact. Orașul minoic a fost un port prosper, populat, cu străzi pavate și magazine, piețe și depozite. Deoarece nu au fost găsite corpuri umane, cum este cazul în Pompeii, arheologii cred că locuitorii au plecat înainte de erupție, alertați de cutremurele premergătoare. Caldera uriașă din Santorini s-a format în urma acestei erupții, cea mai importantă din lume din ultimii 10.000 de ani. Tsunami a distrus și orașul minoic Knossos din Creta.

Satele calderei și conul scufundat al vulcanului, sunt ca un pitoresc muzeu în aer liber. În capitala Santorini, Fira, merită să vizitezi și Muzeul Preistoric Thera- care expune artefacte din Akrotiri, Muzeul Arheologic, Muzeul de Artă Folclorică, Muzeul Naval și Muzeul Vinului! În Imerovigli vei vedea ruinele misterioase ale vechiului castel medieval Skaros, construit de venețienii care lau și părăsit de frica prăbușirii în mare.

Aegina și acropola sa Aphaea Atena

Dintre toate templele grecești antice pe care le poți vizita pe o insulă din Grecia, unul dintre cele mai frumoase e la o aruncătură de băț de Atena. Construit pe vârful unui deal împădurit, templul Aphaea Atena, bine conservat, este o mini Acropole cu vederi panoramice spre mare. Considerat una dintre minunile arhitecturale ale Greciei antice, templul Athenei Aphaia a fost construit bine în anul 480 î.Hr., de vreme ce 25 dintre cele 32 de coloane dorice originale sunt în picioare.

Templul a fost ridicat peste ruinele unui templu anterior datând din jurul anului 570 î.Hr. și distrus în incendiul din 510 î.Hr. Vestigiile acestui vechi templu au fost îngropate pentru a obține o terasă mai mare pe care să construiască unul nou. Aceasta a făcut ca ruinele vechiului templu să fie bine conservate. Multe figurine din epoca bronzului au fost excavate din acest sit, care arată că aici minoanii derulau activități de cult din sec. al XIV-lea î.Hr. Ultimul templu cu sculpturile sale celebre poate fi admirat în Glyptothek din München.

Închinarea la Aphaea a început în perioada greacă. Legenda spune că Aphaea a scăpat de marinari lângă coasta Eghinei și a fost văzută urcând până când a dispărut și, de atunci, Aphaea înseamnă dispariție. Dar Aphaea este și o zeiță a vânătorii care protejează transportul maritim. Sculpturile unice de pe frontonul templului au fost cândva pictate în culori strălucitoare. Ansamblurile sculpturale înfățișează scene din războiul troian în care se evoca faptul că războinicii din Eghina au luptat cu curaj. Un fronton îl înfățișează pe Herakles luptând alături de soldați greci împotriva regelui troian, Laomedon, în timp ce celălalt înfățișează o bătălie între regele grec Agamemnon și cel troian Priam, la care au luat parte faimoșii luptători Ajax și Ahile.

Prosperitatea maritimă a Aeginei în timpul secolelor al VI-lea și al V-lea este motivul construirii faimosului Templu Aphaia.

Pe lângă Templul lui Aphaea, puteți vizita, ca fani ai istoriei ce sunteți, și un mic sit arheologic și un muzeu la Kolona, la doar o scurtă plimbare de orașul Aegina.

*Dar celălalt punct de atracție din Aegina este satul antic prea puțin cunoscut Paleochora, care a fost odinioară capitala insulei. Construit în interiorul insulei pentru a proteja de atacurile piraților, Paleochora este astăzi un oraș fantomă – cu 365 de biserici împrăștiate pe versantul dealului. Însă unele dintre biserici sunt deschise pentru vizitare. Există diverse trasee de drumeții în jurul insulei, care ajung în Paleochora, Mănăstirea Sfântul Nectarie și la Templul Aphaea.

Patmos, în patrimoniul UNESCO

O altă insulă cu greutate istorică și religioasă este insula Patmos din Marea Egee. Este un important loc de pelerinaj pentru creștini, deoarece aici Sf. Ioan Teologul a scris, în jurul anului 95 d.Hr., Evanghelia și Cartea Apocalipsei în Peștera Apocalipsei.

O mănăstire dedicată „Ucenicului Iubit” a fost fondată în Chora în 1088 și de atunci aceasta este un important oc de pelerinaj pentru ortodocși. În jurul complexului monahal fortificat s-a dezvoltat ulterior orașul. Cu turnuri și creneluri, Mănăstirea Sfântul Ioan Teologul îți lasă impresia că e un castel. Biserica principală a mănăstirii, Katholikón, Capela Panagía și trapeza sunt cele mai vechi construcții. Laturile de nord și de vest ale curții sunt căptușite cu chilii monahale cu pereți albi.

La jumătatea drumului de la Skála la Chorá care șerpuiește prin peisajul abrupt se află Peștera Apocalipsei (Spilaion Apokalypseos), unde, conform tradiției, Sfântul Ioan i-a dictat ucenicului său Prochoros Cartea Apocalipsei și Evanghelia. Acest loc sfânt e acum plin de biserici mici, capele și chilii monahale, creând un ansamblu arhitectural destul de interesant. Chóra este una dintre cele mai bine conservate și mai vechi așezări zona Mării Egee. Începând cu sec. al XIII-lea, orașul s-a extins, noi cartiere apărând în sec. pentru refugiații din Constantinopol (Alloteina) și Creta. Patmos a prosperat ca un centru comercial și sub ocupația otomană, dovada fiind casele negustorilor din Chora. Orașul are o serie de biserici mici, cu picturi murale importante, icoane și alte amenajări ale bisericii.

Cetăți și palate UNESCO în insula Corfu

De cealaltă parte a Greciei, în Marea Ionică, Corfu este un alt punct fierbinte pentru iubitorii de istorie în special datorită capitalei Kerkyra și a vechii sale cetăți. Păzită de mare și de un șanț cu apă, cetatea veche, inclusă în Patrimoniul UNESCO are trei forturi. A fost folosită atât pentru apărarea orașului Corfu, cât și pentru a controla zona de coastă.

Costrucția sa a început sub dominația bizantină și a contiuat sub cea venețiană, când a fost schimbat conceptul pentru a apăra mai bine Corfu de turci. Venețienii nu doar că au făcut cetatea mai puternică. Iubitori de frumos, au construit străzile orașului într-un frumos stil neoclasic. Pe străzi vei remarca stilul eclectic cu o multitudine de influențe arhitecturale precum corintic, roman, bizantin, francez, rus și britanic.

Impresionanta Cetate veche este principala atracție turistică a Corfu town, dar mai există și o nouă fortăreață, pe care o puteți vedea în stânga când ajungeți în port cu feribotul.

Sub supravegherea arhitectului italian Francesco Vitelli, Noua Cetate din Corfu a fost construită între 1576 și 1645, multe clădiri fiind dărâmate pentru a livra materiale de construcție. Palatul Achilleion, la aprox. 10 km de oraș în satul Gastouri, merită vizitat pentru grădinile luxuriante și castelul prințesei austriece Sissi.

*Corfu, cea mai verde insulă din Grecia, are de arătat și mai multe pentru cei avizi de istorie antică. Sunt de bifat ruinele de la Paleopolis, lângă Palatul Mon Repos și templul Kardaki. Există ruine ale castelelor bizantine de la Paleokastritsa (Angelokastro) și Kassiopi și un șantier naval venețian la Gouvia.

Sper că visul tău de a ajunge în destinațiile preferate va deveni realitate cât mai curând. Hai cu noi pe Facebook și pe Instagram. Mulțumim pentru Like și Share, arată-ne că apreciezi ceea ce facem din pasiune!

Visează, iubește, călătorește ®! Drum bun!

#consilierturism #grecia #creta #Rodos #corfu #delos #UNESCO #viseazaiubestecalatoreste

 

 

error: Acest continut este protejat!!

Pin It on Pinterest

Share This