În acest weekend în special, ai de ales între ofertele Black Friday, Early Booking și cele ale târgurilor de turism, fizice sau online. Această perioadă este bună pentru planificarea următoarei vacanțe, pe care o poți rezerva beneficiind de reduceri consistente.

Black Friday pentru vacanțele anului 2024

Sunt oferte Black Friday atât pentru destinațiile estivale ale sezonului 2024 în țară și străinătate, cât și pentru vacanțele de iarnă sau pentru circuitele turistice.

Compania de călătorii EXIMTUR a pregătit o serie de oferte speciale Black Friday, reducerile oferite fiind de până la 35 la sută la pachetele all inclusive. Ofertele pentru vacanțele interne și externe sunt valabile între 10 și 12 noiembrie 2023 și sunt disponibile atât în agenții cât și în online.

Black Friday pentru litoralul românesc

Oferta BLACK FRIDAY aduce la EXIMTUR reduceri de până la 25% la hoteluri all inclusive de 3 și 4 * de pe litoralul românesc. Este vorba de Complex Steaua de Mare din Eforie Nord: Hotel Aqvatonic****, Hotel Delfinul***, Hotel Meduza ***, Complex Bran-Bran-Bega****by Steaua de Mare din Eforie Nord și Hotel Oltenia****by Steaua de Mare din Olimp.

Black Friday la vacanțele charter all inclusive

Câteva din ofertele EXIMTUR de Black Friday, reduceri ce pot ajunge și până la 35% la pachetele charter către:

*Antalya, Turcia, cu plecări din diferite orașe din țară, pachet 7 nopți all inclusive, taxe incluse, de la 345 euro/persoană.

*Kusadasi, plecări din București, pachet 7 nopți, de la 506 euro/pers all inclusive.

*Creta-Chania, de la 397 euro/persoană, cazare în studiouri, 7 nopți cazare, fără masă.

*Creta – Heraklion, de la 365 euro/persoană, cazare în studiouri, 7 nopți cazare, fără masă

*Rhodos de la 325 eur/pers 7 nopți cazare,  în studiouri, fără masă

*Algarve, Portugalia – destinația verii 2024, de la 569 euro/pers, plecare din București, pachet 7 nopți, cazare în studiouri, fără masă

*Mallorca, Spania – de la 589 eur/pers, pachet 7 nopți cu mic dejun

*Cipru, de la 559 eur/pers, pachet 7 nopți cu mic dejun.

*Croaziere de la 369 eur/persoană în Mediterana de Vest (Marsilia) – Costa Cruises – Costa Pacifica – 7 nopți.

Târgul de Turism Romexpo

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) anunță participarea sa tradițională la Târgul de Turism al României, ediția de toamnă 2023. Evenimentul are loc în Pavilionul B2 al Centrului Expozițional ROMEXPO din București, în perioada 9 – 12 noiembrie. ANAT va fi prezent și cu stand (nr. 19). Poți rezerva vacanțe de iarnă, city break-uri pentru Ziua Îndrăgostiților și Mărțișor 2024, sejururi de Paște cu reduceri de până la 40%. De asemenea, cei care își doresc să-și rezerve concediul de vară pentru anul viitor pot beneficia de reduceri la #TTR2023.

Programul de vizitare al Târgului de Turism al României este următorul: 09 – 11 noiembrie, în intervalul orar 10:00 – 18:00, respectiv 12 noiembrie, în intervalul orar 10:00 – 16:00. Un bilet de intrare costă 15 lei/persoană.

Târguri de turism online

Sunt agenții care vor organiza propriile târguri de turism în sedii sau târguri online de turism. Acestea au oferte speciale și pachete turistice la prețuri reduse, chiar și la jumătate din prețul obișnuit. La aceste târguri virtuale, agențiile promovează atât ofertele sărbătorilor și ale sezonului de iarnă, cât și oferte de Paște și de Rusalii. Vedetele vor fi ofertele sezonului estival 2024. Sunt prezentate atât sejururile sezonului estival 2024, pe litoralul românesc, cel bulgăresc, Grecia, Turcia, Spania, Italia, Malta, Cipru, Tunisia, cât și circuite pe toate continentele.

Târg online cu Early Booking și Black Friday

Iri Travel combină ofertele Early Booking și Black Friday, organizând și un târg de turism online. Agenția anunță reduceri de până la 40% față de ofertele standard pentru România, Bulgaria, Grecia și Turcia, în intervalul 9 noiembrie – 12 noiembrie. Cele mai solicitate destinații în această perioadă și reducerile valabile pe perioada Târgului Online de Turism IRI Travel sunt: Bulgaria, Grecia și Turcia, cu reduceri de până la 40% și România, cu reduceri de până la 38%.

Târg de turism și Black Friday

Târg de turism și campanie Black Friday, în perioada 8-13 noiembrie, pentru pachete de vacanță cu zbor charter, circuite, turism individual are și Paralela45. În campania de reduceri a sunt incluse vacanțe cu zbor charter în Turcia (Alanya, Antalya, Bodrum), Grecia (Heraklion, Chania, Rhodos, Kos, Zakynthos), Portugalia (Algarve), Spania (Grand Canaria, Mallorca, Tenerife), Egipt (Hurghada, Sharm el Sheikh), Cipru (Larnaca), Tunisia, Dubai, Malta, Thailanda, Mauritius, Maldive, Laponia, circuite de 1 Decembrie, Crăciun şi Revelion cu plecări din București și din țară, dar și vacanțe cu transport individual.

Ce noutăți sunt iarna aceasta și vara 2024

Până acum, noutățile verii 2024 sunt reluarea zborurilor charter spre Algarve, Grand Canaria și mai multe zboruri charter către Tunisia.

Crăciunul, dar și Revelionul poate fi petrecut iarna aceasta în Laponia. Pentru prima dată, sunt organizate mai multe curse charter, nu numai înainte și în timpul Crăciunului, ci și de Revelion. Pachetul costă de la 2.384 de euro/persoană.

Se reiau zborurile charter spre Algarve (Faro) de la București. Va fi organizat în perioada 8 iunie – 21 septembrie 2024. Vacanța în Algarve costă de la 735 de euro/persoană/7 nopți.

Vacanța charter în Grand Canaria costă de la 746 de euro/persoană, pachetul de șapte nopți la hotelul dorit. Charterul de la București este programat în perioada 12 iunie – 25 septembrie 2024.

Charterele către Tunisia zboară în vara 2024 din șapte orașe, București, Iași, Suceava, Cluj-Napoca, Baia Mare, Craiova, Timișoara.

Din vara 2024 se reia cursa directă spre Alanya din București (joia: 13 iunie – 12 septembrie) și se introduce, în premieră, o cursă din Cluj – Napoca (lunea: 10 iunie – 9 septembrie). Zborul pe Aeroportul Gazipașa va scurta durata de transfer spre hotelurile din Alanya și Side alese de turiști. Vacanța în Alanya costă acum de la 399 de euro/persoană.

Zboruri charter săptămânale spre Antalya, în 2024, sunt programate din orașele: București (două pe săptămână), Cluj-Napoca, Iași, Timișoara (două pe săptămână), Târgu Mureș, Baia Mare, Oradea, Sibiu, Bacău, Suceava, Constanța, Brașov. Cumpărată în campania din aceste zile, vacanța în Antalya costă de la 345 de euro/persoană.

Târg de turism online, oferte speciale până pe 13 noiembrie

Circuitele toamnei în România, Turcia, Austria, Grecia, Ungaria, vacanțele de Revelion și cele din vara 2024 au prețuri speciale, reduse cu până la 50%, în perioada 9-13 noiembrie 2023 la târgul de turism virtual Hello Holidays. Este campania cu cele mai multe reduceri din an, pentru toate tipurile de programe organizate de agenție, pentru care turiștii pot  plăti și în mai multe rate, cu un avans la rezervare.

Circuite din noiembrie și decembrie, vacanțele la târgurile de Crăciun ori cele de Revelion marca Hello Holidays, cu transport autocar, la Istanbul, Belgrad, Budapesta, Budapesta – Viena, Viena – Praga – Dresda, Macedonia de Nord – Kosovo, Atena, Skopje, în Bucovina ori Apuseni, cu o durată de cinci sau șase zile, au o reducere de până la 90 de euro/persoană, în funcție de program și durată. Circuitele pentru 2024 au o reducere de 15 procente în cele cinci zile de campanie online. Toate sejururile verii viitoare în Bulgaria, Turcia, Grecia, organizate cu transport charter autocar Hello Holidays, sunt mai ieftine în campania online.

Black Friday: reduceri de până la 44% la hoteluri din Mamaia

default

În perioada 09-12 noiembrie 2023, aprox. 60 de unități de cazare din stațiunea Mamaia și-au anunțat disponibilitatea de a face reduceri de Black Friday pentru sezonul estival 2024. Discount-ul maxim este calculat pentru diferite perioade, în funcție de politica fiecărui hotel, anunță Organizația Patronală Mamaia.

În nordul stațiunii Mamaia sunt cei mai mulți hotelieri care au anunțat reduceri.

Există pachete la prețuri accesibile, la hoteluri de 2 până la 5 stele, cu mic-dejun sau all inclusive, afirmă reprezentanții Organizației Patronale Mamaia-Constanța. Plata rezervărilor se poate efectua până cel târziu pe 13 noiembrie 2023, la ora 17.00, iar numărul camerelor disponibile cu oferta Black Friday este limitat. Dacă te  hotărăști să faci rezervare de Black Friday vacanța pentru sezonul estival 2024, trebuie să știi că sumele achitate sunt nerambursabile, avertizează Organizația Patronală Mamaia.

Îți doresc ca dorința de a ajunge în acele locuri de vis să se îndeplinească repede. Vino cu noi pe Facebook și Instagram, dă Like și Share, dacă ți-a plăcut ce facem noi, din pasiune! 

Visează, Iubește, Călătorește! 

#consilierturism #romania #românia #travelblogger #viseazăiubeștecălătorește 

error: Acest continut este protejat!!

Pin It on Pinterest

Share This