Aventuri, top atracții și experiențe în Gibraltar

Aventuri, top atracții și experiențe în Gibraltar, o stâncă britanică deloc rece, plină de surprize și atracții.

Gibraltar nu are nici șapte kilometri pătrați, e doar “o limbă” de pământ care iese semeață din apele care despart Africa de Europa, de parcă e conștientă de importanța sa geostrategică. Așa mic de stat, Gibraltar este un loc cu personalitate, măcar pentru că e pământul european cel mai aproape de Africa. Plus că se supune regulilor englezești de ”teritoriu de peste mări”, are așadar o anumită rigoare care dă bine în combinația contrastantă cu șarmul tropical al locului.

Gibraltar a fost și a rămas un loc râvnit de toți cei care l-au cunoscut de când istoria se consemnă cumva, are așadar o istorie veche atestată și legende ancestrale. A fost considerat de greci punctul unde se sfârșea lumea, după care începea necunoscutul, un imens hău negru și tumultos. Primii locuitori atestați au fost fenicienii, în jurul anului 950 î.Hr, dar craniul omului din Neanderthal și desenele descoperite în peștera Gorham sunt mult mai vechi. Gibraltar a devenit unul dintre stâlpii lui Hercule, după ce grecii i-au acordat lui Heracle privilegiul creării strâmtorii Gibraltar. Trecând de legende, cartaginezii și romanii s-au stabilit aici, și, după prăbușirea Imperiului Roman, Gibraltar a intrat sub controlul vandalilor.

Un pic mai târziu, zona a devenit parte din regatul vizigot, până la cucerirea peninsulei Iberice de către arabi, în anul 711 d.Hr. La începutul secolului al XIV-lea, forțele spaniole au ocupat Gibraltar pentru 24 de ani; dar în 1333, după lupte sângeroase, a revenit la controlul maur. Stânca Gibraltarului a redevenit spaniolă în 1462, când ducele de Medina Sidonia a recucerit-o. Dar din secolul al XVIII-lea, Gibraltar este pământ englezesc, fiind condus de un guvernator. Albionul stăpânește, de atunci, strâmtoarea care desparte două continente, două lumi diferite…

Impresii despre Gibraltar

Stânca Gibraltarului m-a întâmpinat ieșind cam timid din ceața care se împărțea între cele două continente vecine, atât de diferite, deși atât de apropiate. La o aruncătură de băț de Africa, Gibraltarul se lăsa toropit de căldura de august, bătea ușor spre 40 de grade, la umbră. Orașul e aglomerat, cu trafic de mare metropolă, blocuri înalte, sedii și hoteluri noi sau în construcție înghesuindu-se către străzile strâmte. Stânca Gibraltarului pare că te urmărește de oriunde, senzație dată și de gurile de peșteri și de tuneluri care se cască în „gol” și par că duc către măruntaiele pământului.

Am trecut de vamă, de pista de aeroport mergând pe Winston Churchill Avenue, bulevardul care se intersectează cu pista aeroportului și leagă Gibraltarul cu Spania. Am ajuns rapid la baza telefericului, unde o coadă de peste o sută de persoane se încălzea, fără să vrea, la soare. Având rezervat deja biletul, am ajuns rapid în posesia lui, dar, cu ticketul în buzunar, ne aștepta cea de-a doua coadă, la telecabină. Am stat vreme de câteva zeci de minute bune la coadă, timp în care ne-am documentat despre interacțiunea cu macacii. Mai bine spus despre ce nu ai voie să faci pe tărâmul lor, lista fiind destul de lungă. Nu ai voie să le dai de mâncare –amenda e 600 lire-, sau să-i privești în ochi, să-i iei acasă :). Au și ei un limbaj corporal specific și grimase care le trădează intențiile, de exemplu, dacă își arată dinții, e de rău!

Despre macacii din Gibraltar

Oricum, macacii nu respectă nicio regulă “omenească”, așa că ne-am trezit cu două exemplare nărăvașe în telecabina aflată încă în mers. Sus, la destinație, alte câteva zeci de maimuțici stau la vedere, mari și mici, temătoare sau nonșalante. Cu siguranță erau și altele ascunse prin tufișuri, urmărind vreun excursionist pe care să-l ia foamea, deși nu e recomandat să mănânci aici…

I-am și văzut pe macaci la atac, pofteau la o piersică a unui turist care vroia să ia o gustare sănătoasă dar s-a ales cu o zgârietură (ne)periculoasă! Sunt în total circa 200 de macaci care trăiesc liberi, sunt hrăniți și vaccinați. Altul a avut mare nevoie de șapca unei turiste…Se spune că, atunci când macacii vor părăsi Gibraltarul, singurul loc din Europa unde trăiesc liberi, Regatul Unit va pierde acest teritoriu.

De ce merită o excursie în Gibraltar. Sfaturi practice

O excursie aici este mai mult decât interesantă nu doar pentru că locul e unic și plin de istorie și legende ci și pentru că are toate premisele pentru a-ți rezerva ceva surprize.

Prima dintre surprize, dacă nu te informezi, este faptul că va trebui să treci de vama spaniolo-britanică, deși deocamdată cu UK în Uniunea Europeană doar o formalitate. Nu ne-a luat decât cinci minute să trecem de frontieră și am avut la final și prima surpriză plăcută. Vameșul ne-a urat „Bună ziua!” în română, după ce a aruncat o privire ageră pe pașaportul cu cip.

După câțiva pași, a urmat aeroportul neconvențional al Gibraltarului. E construit pe un soi de istm și poți păși liniștit pe pista supravegheată de un turn de control și de stânca Gibraltar. Mărginit de două părți de mare. aeroportul din Gibraltar are un semafor care arată verde pentru pietoni și mașini, când nu aterizează niciun avion. Poți să te plimbi liniștit pe pista de nici 3.000 metri ( estimare proprie) când nu aterizează sau decolează nicio aeronavă. În rest, trebuie să stai “la roșu” dacă nu vrei să faci “cunoștință” cu vreun avion, mare sau mic. În vârf de sezon sunt câteva zeci de aterizări și decolări pe zi.

După ce ai trecut de aeroport, te așteaptă aglomerația specifică marilor orașe. Nu că Gibraltar ar fi o mare urbe, are doar 30.000 de locuitori, dar compensează prin densitate. Străzile sunt strâmte, locuințele și hotelurile sunt construite după principiul fagurelui. E cald, aglomerat și o tensiune se simte în trafic. Se aud claxoane, iar parcările sunt rare. Am mers puțin până la locul de unde pleacă funicularul spre vârful stâncii. Coada la intrare rezista eroic soarelui și căldurii insistente. De ghișeul de bilete pentru telecabina care duce sus, pe tărâmul celor mai vestiți locuitori, am trecut rapid, după ce rezervarea electronică a fost verificată minuțios. Apoi, mult mai încet, am luat la asalt o altă coadă mult mai consistentă, cea de la telecabină. Aproximativ 25 de persoane pot fi transportate cu telecabina la un drum, așa că a trebuit să așteptăm, dar nu fără folos.

Panouri cu instrucțiuni ilustrate de bună practică a interacțiunii cu vestiții macaci africani stabiliți ân Europa țin de urât turiștilor care așteaptă zeci de minute să urce cu telecabina sus, pe creasta stâncii. Afli și că populația locală e dominată de un mascul alfa și că nu e bine să ei contact vizual cu niciun exemplar. Că macacii sunt agresivi și devin și mai și dacă te văd sau te miros că ai mâncare cu tine, te pot ataca și răni. Afli că dacă ești prins că îi hrănești ești amendat cu 600 lire sterline și că nu e bine să faci gesturi pripite, să te pierzi cu firea.

Telecabina are un traseu abrupt, dar scurt, de șase minute. Prin ceața deasă, treptat, ți se desfășoară la picioare portul, danele, crâmpeie de mare și fortificațiile vechi. În aer plutește un soi de electricitate, căldura de august începe să devină supărătoare. Europa și Africa sunt mascate de văluri de ceață, parcă se suspectează reciproc, la adăpost. Se văd crâmpeie din castelul maurilor, din drumuri și ambarcațiunile care staționează în port.

Privind la peisaj, nu am observat din prima apariția blănoasă, deloc sfioasă, de pe geamul telecabinei. Un pui de macac mai curios, ținându-se precar de cadrul geamului în timp ce telecabina se apropia de linia de finish. Mai apare un macac, apoi altul și imediat devin vedete. Oamenii uită că pot fi periculoși și se reped să–i fotografieze. Sus, la sosire, locul e evident că e luat în stăpânire, macacii sunt peste tot. Chiar dacă ai vrea să-i ignori nu ai cum și de ce ai face una ca asta? Sunt emblemele vii ale Gibraltarului, unii se expun ca și cum ar fi singurele maimuțe de pe pământ.

De sus, de pe platformă, se văd Europa, Africa și stânca Gibraltarului ieșind semeață din marea încețoșată. Nu ai urcat decât 423 de metri și ai la picioare un ocean, o mare și trei state.

Pornim apoi la drum către bateriile britanice, intuind că din umbra verde suntem supravegheați. Hoinărim câteva ore prin soarele tot mai nemilos, ajungem la punctele de observație cu tunuri imense, pe treptele mediteraneene, la galeriile din cel de-al doilea război, trecem peste poduri suspendate și pe cărări la marginea prăpastiei.

Am bătut cu nerăbdare la porțile vestitei peșteri Sfântul Mihai și ne-am reîncărcat bateriile. Nu la soare ci …la răcoare, umbră și în aerul mai respirabil. Peștera Sfântul Mihai, de care se leagă o serie de legende mai vechi și mai noi, este cunoscută de pe vremea romanilor și a fost transformată în prezent în sală de spectacole. Stalagmitele și stalactitele parcă dansează în luminile proiectate meșteșugit în acest loc de unde se credea că prin canale subterane, se ajunge în Africa. Sau că are puțuri fără fund, pe unde ar fi dispărut soldați…

Am ieșit din peșteră dorind să-i înmagazinăm răcoarea și am ajuns iar pe cărările Gibraltarului. Tot mergând pe cărările de munte, am dat peste un indicator care mi-a dat fiori. Mergeți încet, că sunt șerpi. Era tot ce mai lipsea după ce am aflat cu uimire, că de la un moment intrasem pe drumul “Devil gate battery”. Nici coadă de șarpe, din fericire, fie el viperă sau altă specie!

Ce merită văzut în Gibraltar

Urme ale istoriei tumultoase sunt vizibile și acum în Gibraltar, pornind de la peșteri preistorice la vestigii maure, până la bateriile cocoțate în cele mai vizibile locuri și la rețeaua englezească de tuneluri subterane.

-Pe Willis Road, drumul care coboară de la bateria lui Caroline, te întâmpină Castelul maur, reconstruit în 1333 după ce a fost câștigat de spanioli. Baterii cu tunuri amenințătoare, care pot fi vizitate, păzesc și acum punctele cheie, drumul către Africa, iar Muzeul Gibraltarului e găzduit într-un vechi hamam.

-Dacă iubești natura, Gibraltar îți oferă totul: munte, mare, vegetație abundentă și posibilitatea de a hoinări în voie pe cărări europene cu vedere la munții Atlas, mândria Marocului. Sunt inevitabile întâlnirile cu patrupedele unice în Europa, macacii de Gibraltar, dacă pot să le spun așa și de nedorit cele cu șerpii de existența cărora ne-a atenționat un semn de circulație pe “treptele diavolului”. Oops!

-Vara, te poți plimba prin rezervația naturală Upper Rock, respectiv pe cărările de pe stâncă, fără să știi că aici primăvara și toamna poposesc milioane de păsări migratoare, în drumul lor către țările calde.

-O grădină botanică, Alameda. Situată chiar la baza telefericului, Alameda completează oferta de hoinărit în aer liber, printre arbuști și flori, atât de aproape de o mare și de un ocean. O oază de verdeață într-un loc aproape lipsit de izvoare de apă dulce. A fost inițial un parc înființat pe la începutul secolului al XIX-lea și este o grădină tipic englezească cu vegetație tropicală și unele simboluri englezești presărate strategic. Un loc romantic, nu fără motiv a fost ales de John Lennon pentru a-și uni destinul cu Yoko Ono.

-În Gibraltar, marea e atât de aproape și există și câteva plaje micuțe. Sandy bay e vestită pentru nisipul său adus din Sahara, dar cea mai mare plajă e Catalan bay.

-Poți lua cursuri de scuba diving acreditate internațional (PADI), dacă ai mai mult timp pentru vizita în zonă.

-Un safari prin apele strâmtorii Gibraltar pentru o întâlnire cu delfinii care se zbenguiesc între bătrânul continent și cel negru este recomandat, mai ales dacă vremea e bună.

–Farul Gibraltarului e cel mai sudic punct din Gibraltar, situat la poarta de acces între Oceanul Atlantic și Marea Mediterană.

-Când va veni vremea să cobori de pe stânca Gibraltar, mergi în oraș. Străduțele care coboară dinspre munte se unesc pe strada principală, Main Street, plină cu tot felul de magazinașe, iar o seamă de baruri domină piața principală.

–Fish & Chips. Porțiile sunt mari, mai multe oferte sunt la restaurantele din piața centrală, Casemates. Atenție, se plătește în lire sterline!

-Tot în centru se află și Muzeul Gibraltarului, un loc în cu exponate interesante, importante pentru istoria locului și chiar a lumii întregi. Aici sunt exponate fascinante din fiecare perioadă a istoriei stâncii Gibraltar. Primul craniu al omului de Neanderthal a fost descoperit în peștera Gorham, cocoțată deasupra Mediteranei, în 1848 și e expus aici. Situl a fost inclus recent în patrimoniul UNESCO, exponatele fiind la muzeul Gibraltar.

-Cea mai simplă cale să ajungi sus pe stâncă este cu telefericul, deși există o mare posibilitate să stai la coadă zeci de minute, dacă nu-ți faci rezervare pe internet.

Mai comode sunt excursiile pe munte cu un microbuz. Te conduc la principalele obiective, ești întâmpinat de macaci mai domesticiți și primești și informații despre locurile vizitate. Rapid, comod și ferit de razele de soare!

Ce să ai cu tine în bagaje. Ai nevoie de încălțări adecvate, îmbrăcăminte lejeră, șapcă/pălărie și ochelari de soare. Plus o condiție fizică cât de cât acceptabilă dacă vrei să te plimbi pe jos și de un bidon mai încăpător cu apă cât mai rece. Și dorința de a vizita acest loc deosebit, dar plin de surprize plăcute, până la urmă.

Gibraltar se află la 118 km de Cadiz și la 136 km de Malaga.

Sper că ți-a plăcut și acest articol și că te-a inspirat ! Intră în povestea noastră, vino alături de noi pe Facebook ! Îți mulțumim pentru Like și Share, așa ne arăți că apreciezi ceea ce facem 

Visează, iubește, călătorește! Drum bun!

Galerie de fotografii din Gibraltar, mai jos!