Pe malul râului Moldovița, în localitățile de la poalele Obcinei Feredeu și Obcinei Mari, timpul pare că stă cumva în loc. Și-a făcut culcuș în pășunile, fânețele și casele vechi ale satelor, în albia râului Moldovița și chiar în vântul care împrăștie zăpada cea efemeră sau petalele florilor de mai.
Dealurile Bucovinei sunt molcoame, cu pante line ca și dulcele grai al localnicilor, pădurile de brad și de fag se înalță (încă) către cer, iar peisajele sunt desăvârșite de căpițe de fân, podețe vechi și firave din lemn. Când și când, apar fânarele, grajdurile și căluții neliniștiți de după gardurile de lemn. Sunt și case bătrâne și atât de mici, de te întrebi cum au putut găzdui mai mult de un om între ziduri dar și case noi și mari, boierești cumva, cu parabolice la ferestre și cu mașini cu mulți cai-putere în bătătură.
 Nici mai mult nici mai puțin de 150 de cai are locomotiva care trage cele două vagoane  ale mocăniței Huțulca, cea care ne conduce, cu nici 25 de kilometri la oră, prin aceste locuri pitorești. Este ținutul huțulilor (un subgrup etnic ucrainean) care trăiește prin această parte a Bucovinei, iar mocănița, care a devenit în ultimii ani o atracție turistică importantă a zonei nu putea să fie botezată decât după aceștia, devenind Huțulca. Mocănița Huțulca, care unește (în prezent) satele Moldovița și Argel pe un traseu de 10,5 kilometri, s-a consacrat ca un obiectiv turistic important al zonei, deși la capitolul organizare mai sunt lucruri de făcut. Nu există în „gară”, la Moldovița decât un mic bar unde să te încălzești dacă e frig sau plouă, iar la Argel, locul unde  întoarce mocănița, nu prea ai ce să faci, decât să iei masa. Iarna, vagoanele sunt încălzite cu sobe alimentate cu lemne, geamurile se aburesc, este ceva fum în vagon, dar experiența călătoriei de trei ore ( dus-întors) merită trăită, măcar pentru peisajele pitorești pe care le străbate garnitura pufăitoare de tren. Desigur, poți face același traseu și cu mașina, căci linia ferată trece prin localități, nedezlipindu-se, din păcate de șosea, dar parcă nu-i același lucru.
O scurtă istorie
Construită de un proprietar de gater din Munchen, linia ferată cu ecartament îngust de la Moldovița a fost dată în folosință în anul 1888 cu scopul de a transporta lemnul de la pădure către gater. Deși în anul 1909 ecartamentul liniei a fost modificat de la 800 de milimetri la standardul de 760 de milimetri, iar traseul a tot variat în timp (de la cel inițial, Moldovița-Roșoșa, de 23,9 de kilometri, la cel maxim de 73 de kilometri în perioada comunistă), scopul mocăniței a rămas neschimbat până în 2005:transportul de bușteni. Acum, mocănița Huțulca transportă, în perioada de vară și de sărbători, turiștii dornici să afle cum se mergea odată, când locomotivele aveau mai puțini cai-putere decât are acum un autoturism al unei familii modeste, confortul nu era prioritar pentru pasageri și pădurile nu erau chiar așa de amenințate cu defrișarea. Programul mocăniței Huțulca aici.

 
Cum ajungi la Mocănița din Moldovița
Mocănița Huțulca este oarecum ascunsă în spatele motelului Dana, localitatea Moldovița, județul Suceava și ar fi bine să vă documentați din timp dacă este se organizează excursii sau nu. În Moldovița se mai poate vizita și Muzeul Ouălor încondeiate Lucia Condrea și, la aproximativ șase kilometri, Mănăstirea Moldovița, inclusă în patrimoniul UNESCO. Moldovița este situată  la 71 km de municipiul Suceava, la 29 km de Câmpulung Moldovenesc, la 35  km față de Gura Humorului,  62 km de Vatra Dornei, la 54  km față de Rădăuți. Zona este deosebit de pitorească, oamenii sunt primitori, mâncarea este foarte bună, e ca un colț de rai în care îți dorești să revii mereu, pentru că merită!
Am ajutat la alimentarea mocăniței, avea nevoie de lemne 🙂 
România e frumoasă și …la înălțime!
V-a plăcut acest material? Atunci ne vedem zilnic pe Facebook/consilierturism.ro!
Drum bun!
Este interzisă orice reproducere sau reprezentare, parţială sau totală, pe orice suport, a textelor, informațiilor și a fotografiilor fără autorizaţia prealabilă expresă a consilierturism.ro, în calitatea sa de autor și deținător a drepturilor de autor, potrivit legii.
mocanita hutulca moldovita.jpg
bucovina moldovita romania.jpg
moldovita bucovina.jpg
error: Acest continut este protejat!!

Pin It on Pinterest

Share This