Cine spune despre Rimetea că este unul dintre cele mai frumoase sate din Transilvania și din România nu greșește. Rimetea are tot ce-i trebuie pentru a deveni un reper pentru orice sat din lume: o arhitectură și tradiții autentice, o amplasare deosebită, între munți, o istorie veche și, mai ales, oameni cărora le pasă de el.

Despre acest sat situat la 62 km de Alba Iulia am auzit și citit doar de bine și am tot primit întrebări dacă l-am vizitat, dacă mi-a plăcut sau nu, ce impresie mi-a lăsat, dacă îl recomand sau nu. Așa că mi-am făcut timp – și drum – către acest loc atât de admirat și de promovat.

Din start, trebuie să spun că, de fapt, Rimetea este o comună din județul Alba, formată din satele Colțești și Rimetea.

Rimetea este situată la aprox. 50 km de Alba Iulia, e adăpostită de Munții Trascăului, are o istorie și povești aparte. Mai îmbucurător este că prezentul este și el unul deosebit pentru Rimetea, care pare că și-a găsit o a doua tinerețe, că a reînviat. Comuna Rimetea este de vizitat, ai ce să faci aici câteva zile, nu te plictisești.

La Colțești te așteaptă o cetate dacică deosebită, iar la Rimetea, fostă așezare minieră, unul dintre cele mai frumoase sate din România.

Drumul până la Colțești, primul sat care te întâmpină pe drumul de la Alba Iulia, e spectaculos și atât de liber că nu-ți vine să crezi că mai există așa ceva în România, mai ales dacă trăiești într-un oraș mare. Pe șoseaua care te conduce printre peisaje idilice nu știi ce să admiri mai întâi: munții, pajiștile, cerul. Iar liniștea e o constantă a locului, pare că aici începe să capete substanță materială. E cald, cerul e senin, culorile și nuanțele estompate ale toamnei nu sunt tulburate de nimic. Nici măcar un porumbel, un șoim, o vrabie, nu-ți atrage atenția, cât despre oameni, ei trebăluiesc probabil prin hambare.

Am ajuns la Rimetea toamna, când nu e sezon turistic, într-o zi normală de toamnă coaptă bine și satul e aproape pustiu. Îmi pare că am poposit la un capăt de lume, senzație pe care mi-a lăsat-o și Colțești. La Coltești am aflat că drumul către cetatea dacică e desfundat, așa că am decis că nu eram echipați pentru acesta și pentru cele câteva ore de drumeție dus-întors. La amiază, satul Coltești era aproape pustiu, noroc cu oamenii săritori și grijulii, ne-au pregătit bine… cu sfaturi pentru următoarea vizită la cetatea dacică.

După 5-10 minute de mers agale cu ochii la peisaje, am ajuns la Rimetea. Și aici, soarele blând încălzea cu un soi de nostalgie de vară vârfurile golașe care străjuiesc, de neclintit, satul, ulițele sale strâmte, casele destul de dichisite. Am întâlnit doi-trei oameni pe ulițe, așadar nu se simțea, nu se vedea, că Rimetea este o destinație tot mai câutată.

Satul cu două răsărituri

Nu-mi plac mulțimile nesfârșite de turiști și așa că m-am bucurat că am avut un sat întreg la dispoziție. Am pășit pe ulițele aproape pustii (ne mai tăia calea câte o mâță sperioasă), am tresărit la lătratul mai agresiv lansat de după gard de câte un Grivei, am privit la geamurile în care se umbreau munții și cerul albastru.

Geamuri și porți închise, pereți albi, monotonie cromatică „spartă” de câte o mușcată, două. Am îndrăznit să bat la câteva uși zăvorâte, am admirat porțile sculptate meșteșugit în lemn, încercând să descifrez simbolistica.

Era extrasezon și zi de lucru în Rimetea. Muzeul de etnografie și bisericile erau și ele închise, nu am insistat să le vizitez, așa am un motiv în plus pentru a reveni. Atunci, am avut la dispoziție un sat frumos, doar pentru noi. A fost interesant și așa, mă voi reîntoarce și în Colțești și în Rimetea.Rămâne, primăvara sau vara, când locul este mult mai animat. Cu porțile masive și ușile caselor, bisericilor și muzeelor închise, satul nu mi-a arătat decât o fațetă a sa. Poate cea mai autentică, Sau poate nu….

Sunt de făcut drumeții prin munți, de ascultat povești, de deschis porți de fier și uși ale sufletelor. Sunt de văzut vestigii vechi și admirat două răsărituri într-o zi. Poate refuza cineva o asemenea perspectivă?!

Istoria pe scurt a satului Rimetea

În apropierea satului Rimetea erau mine pentru extracția minereului de fier, cei mai mulți rimeteni fiind mineri. Minele se axploatau încă de pe vremea dacilor și romanilor.

Prima atestare documentară a localității datează din 1257, sub numele de Toroczcko (Trascău). Exploatarea fierului și fierăritul au dus la dezvoltarea localității, timp de mai multe secole. Astfel, în 1493, Rimetea a primit rangul de târg, iar în 1666 devine oraș. În prima jumătate a secolului al XVIII-lea, exploatarea minereului și prelucrarea fierului din Rimetea au ajuns la apogeu. Așa că, în anul 1716, Rimetea era unul dintre principalele centre de prelucrare a fierului din Transilvania iar uneltele agricole produse aici erau renumite, fiind vândute de negustori în piețe mai mari precum Brașov, Bistrița, Arad și Debrețin. Concurența topitoriilor din Hunedoara și Reșița și epuizarea rezervelor de minereu, în secolul al XIX-lea, au cauzat decăderea fierăritului în Rimetea, localitate care redevine agrară.

O așezare geografică deosebită

Situată în nordul Depresiunii Trascăului, Rimetea este străbătută de la nord la sud de râul Rimetea și înconjurată de masive montane calcaroase. Rimetea este dominată de Piatra Secuiului (1128 m) și de Tarșa ( 999 m), la care se adaugă și Vf. Cornului (1238 m), Ardașcheia (1250 m), Dealul Băieșilor (1010 m). Piatra Secuiului este un masiv calcaros, golaș și alungit, tăiat în două de o „râpă”. Așa se face că, din mai până în septembrie, soarele răsare de două ori pentru sătenii din partea de nord a localității. Partea nordică a masivului, mai scundă, poartă și numele de „Colții Trascăului” și adăpostește ruinele unei fortărețe medievale. Legendele locale pun denumirea de „Piatra Secuiului” pe seama unui asediu al tătarilor, în secolul al XIII-lea. Secuii din sat s-au refugiat pe muntele din apropiere pentru a scăpa de asediu.

Casele din Rimetea au o arhitectură specifică secolului al XIX-lea, multe dintre ele fiind construite după un incendiu devastator. Rimetea este prima așezare rurală din țară distinsă cu premiul „Europa Nostra” de către Comisia Europeană, în 1999, pentru conservarea patrimoniului cultural si arhitectonic. În acel an, un arhitect UNESCO care a ajuns aici și a propus intrarea Rimetei în Patrimoniul Mondial. De remarcat că, în fiecare an, localnicii primesc o anumită sumă de bani de la locuitorii din Budapesta pentru a-şi împrospăta faţadele caselor si pentru a le păstra stilul autentic.

Unde te cazezi în Rimetea

Sunt câteva zeci de pensiuni în Rimetea și, mai ales vara, este bine să-ți rezervi din timp cazarea. Muli tutiști străini, mai ales maghiari și germani, aleg Rimetea, sat unde ai șansa să ridici vălul peste secole și să privești măcar un pic, înapoi în timp.

Ce poți vizita în Rimetea

Mergi agale pe ulițele unde case cu pereții albi și ferestre cu obloane grele din lemn te așteaptă ca proaspăt desprinse dintr-o carte de povești. Multe atracții ți se vor dezvălui luând-o liniștit, ca un ardelean neaoș, pe jos, pe ulițele satului. Sunt de admirat și case mai vechi, case de iobagi, construite în secolele XVII-XVIII și mori de apă. Străzile poartă nume care amintesc ce trecutul minier al localității, ducându-te cu gândul la primii coloniști germani care au venit aici să lucreze ca mineri și fierari. Pe Șirul de Sus locuiau cei mai avuți, mai ales negustorii, iar pe Șirul de Jos erau reședințele meșterilor fierari.

De vizitat sunt Muzeu Etnografic, școala, moara de apă, Biserica Unitariană ( datând din anul 1670), colecția privată de mobilier și obiecte vestimentare a doamnei Ida

Sper că ți-a plăcut acest articol și că te-a inspirat ! Intră în povestea noastră, vino cu noi pe Facebook ! Îți mulțumim pentru Like și Share, așa ne arăți că apreciezi ceea ce facem din pasiune 🙂!

#travel #travelblogger #consilierturism #triptips #sfaturidecalatorie #top2018 #holiday #romantic #inspiratie #romania #visitromania #transilvania #rimtea

Visează, iubește, călătoreșteDrum bun!

Pin It on Pinterest

Share This