Topul obiectivelor și experiențelor în Parga. Iată cele mai frumoase locuri de văzut și cele mai interesante lucruri pe care să nu le ratezi în Parga, „Mica Veneție” de la malul Mării Ionice.
Parga ocupă un foarte onorant loc 10 în topul celor mai bune destinații din Grecia pe 2016, lucru deloc suprinzător pentru cei care au vizitat-o.
Parga a ajuns în clasamentul celor mai apreciate destinații din Grecia, alături de Atena, Chania (Creta), Imerovigli (Santorini), Rodos (Rodos), Rethymnon (Creta), Mykonos ( Mykonos), Naxos, Lindos (Rodos) și Tslivi, datorită unicității, simplității și frumuseții sale. E mare lucru să pătrunzi în “Top 10 best destination” realizat de TripAdvisor având în vedere câte insule și orașe deosebite are Grecia. În plus, comparativ cu alte insule și destinații de renume, Parga este o destinație turistică nouă,
Ai destule motive să vizitezi Parga, dar, dacă ar trebui să folosesc un singur cuvânt pentru a descrie acestă stațiune ar fi “pitorească”.
Pe scrurt, Parga este o mică stațiune cu peisaje ca „rupte” din cărțile poștale, cu stânci care se aruncă în mare, cu un țărm crenelat și golfuri înverzite în care se “ascund” plaje mai mari sau mai mici. Parga este păzită de o veche cetate venețiană construită pe o creastă, vestigii la care ajungi pe străduțele strâmte, alambicate, mărginite de case vechi și înghesuite unele în altele. după tipicul italian.
Despre motivele pentru care merită să vizitezi Parga am scris mai pe larg aici, articolul de față fiind dedicat obiectivelor turistice de văzut și lucrurilor de făcut în Parga și împrejurimi. Parga este un loc al relaxării pe malul mării, o stațiune care, deși cu istorie în spate, nu te obligă să-i vizitezi obiectivele turistice. Parga nu are un muzeu de istorie, e un lucru inedit pentru Grecia, nu-i așa?! Vei găsi aici doar un “muzeu” al uleiului de măsline, organizat într-o făbricuță și un muzeu ecleziastic.
Așadar, Parga este o destinație populară în rândul turiștilor greci și străni în primul rând datorită atracțiilor și reperelor sale unice. Iată care sunt atracțiile sale de top, ce merită lucrurile făcut și văzut în Parga.
-Du-te la plajă!
Dacă ai sta doar trei zile în Parga, ai putea alege pentru fiecare dintre ele câte o plajă diferită, fiecare cu apă de o claritate deosebită.
*Cea mai mică dintre plajele din Parga este Piso Krioneri, situată într-un mic golf înconjurat de stânci. Piso Kioneri are pietricele, este amenajată cu șezlonguri, dușuri, fiind mărginită de două terase și un hotel chiar pe plajă. Chiar deasupra plajei, pe o creastă muntoasă, în dreapta, se află un bar deosebit de drăguț unde ajungi urcând câteva trepte. Apusul aici este deosebit de romantic!
*Valtos, cea mai mare plajă din Parga, are peste un kilometru lungime, intrare lină în mare, nisip destul de fin și o mulțime de facilități. Există o potecă de legătură între Valtos și orașul Parga, despărțite de dealul pe care se află Castelul venețian. Așadar, poți ajunge la Valtos Beach pe străduțele care pornesc de la baza Castelului venețian. Plaja Valtos are mai multe taverne, iar o umbreluță și două șezlonguri costă 7-8 euro/zi, ca și la Piso Kioneri.
*Krioneri este plaja centrală din Parga, dacă pot să-i spun așa, cea pe care o admiri mergând pe faleză. Cum e de așteptat, aceasta este cea mai aglomerată plajă din Parga și împrejurimi. Krioneri are pietricele și nisip și are vedere la o insuliță pe care se află capela închinată Fecioarei Maria.
Dacă ai chef să te bucuri și de alte plaje deosebite, atunci trebuie să părăsești Parga. La nici 20 de kilometri te așteaptă alte plaje frumușele precum Sarainiko ( foto sus), Lichnos, Agios Sotsis. Despre acestea voi scrie în curând.
-Prinde apusul pe faleză!
Către înserat, soarele pudrează casele vopsite în culori pastel cu nuanțe și mai calde, aerul devine cumva, nu știu cum reușește, rozaliu și parcă lăptos! Vasele de croazieră și șalupele se înghesuie în micul port, excursioniștii pășesc pe chei gălăgioși, animați de muzica tradițională de la bord. Iar ceilalți turiști, gata ferchezuiți, ies la plimbarea de seară penrtru a cuceri faleza, portul, tavernele și castelul. În aer plutesc arome de pește, floricele, porumb fiert și vanilie. Rar, își face apariția și câte un pescăruș. Iar artiștii se stabilesc lângă chei, trecătorii le urmăresc curioși prestațiile. E un du-te-vino neîncetat de vacanță animantă și lipsită de griji…
Apusul e momentul când Parga începe să se anime după o zi de leneveală nonșalantă la soare.
-Vizitează Castelul venețian noaptea!
Castelul venețian este emblema Pargăi, deși, trebuie să recunosc că arată mai bine de la depărtare, e fotogenic așa solitar cum stă calm pe creasta sa. Totuși, să nu te gândești că nu merită să-l vizitezi, ba din contra, ai putea să o faci, mai ales noaptea.
La înserat, când luminile orașului se aprind și luna apare misterioasă, atmosfera de sus, de pe meterezele Castelului venețian din Parga devine foarte romantică.
Poți să stai pe zidurile sale vechi sau, mult mai indicat, să mergi la barul sau la terasa dintre zidurile sale și să admiri Parga de la înălțime. E o imagine deosebită de sus, vei vedea! Dar asigură-te că atât tu cât și cei mici sunteți în siguranță, există unele colțuri și ziduri periculoase aici!
-Plimbă-te pe străduțele pietruite!
La baza Castelului venețian străduțele urcă în trepte, fiind mai mereu aglomerate, poate și pentru că sunt mărginite de tot felul de magazine, taverne, baruri și restaurante tentante.
-Vizitează Paxos și Antipaxos.
Pleacă cel puțin două vase pe zi din Parga către micuțele insule Paxos și Antipaxos. Excursia durează o zi (de la ora nouă până pe la 17), costă în jur de 25 de euro/persoană. Merită această excursie, pentru că este cea mai bună ocazie să ajungi în frumoasa insula Antipaxos, unde trăiesc aproximativ 20 de oameni. Detalii aici.
Vasul face un tur al Antipaxos, și are de regulă, două opriri la niște grote cu un albastru adânc. După aceasta, face un popas ceva mai lung, de două ore, pentru o cafea, o masă sau o plimbare în Paxos, la Gaios.
Ce să spun, imaginea mării de un azuriu orbitor din Paxos este unul dintre reperele vizuale ale zilelor de vară petrecute în Parga. Potrivit mitologiei greacești, Poseidon a creat insula Paxos izbind Corfu cu tridentul său, astfel încât el și soția lui Amphitrite să poată avea liniște și pace. Insula e liniștită precum un sat pescăresc la vremea slujbei de duminică, dar asta după ce pleacă vaporașele cu turiști :).
–Din Parga se mai organizează excursii către Corfu și Kefalonia, insule una mai frumoase decât alta,
-Vizitează insula Feciorei Maria, unde se află o capelă dedicată acesteia.
La insulița stâncoasă Nisaki tis Panagias și umbrită de pini, înotătorii cât de cât experimentați pot ajunge ușor de pe plaja Krioneri. Singurul obiectiv turistic al insuliței Nisaki tis Panagias este micuța capelă albă închinată Maicii Domnului.
-O excursie pe râul Acheron.
Apele sale răcoroase, când repezi, când liniștite, verdele pădurii, peisajele carstice fac din această excursie una foarte apreciată. Mai ales că aici trebuie să mergi prin apă, așa că totul devine palpitant, condiția este să ai încălțăminte adecvată și să-ți protejezi telefoanele și aparatul foto împotriva apei. Satul Glyki, situat la aproximativ 28 de kilometri de Parga, a ieșit din anonimat datorită acestei excursii, pentru că se află în apropierea izvoarelor râului Acheron ( sursa foto pargaportal.com). „Acheron Springs” este locul unde râul iese la suprafață, după ce a curs nevăzut prin crăpăturile rocilor calcaroase ale munților pe care îi străbate până la vărsarea în Marea Ionică. În mitologie, Acheron era considerat „fluviul morții” sau al durerii, cel care despărțea lumea celor vii de a celor drepți. Acheron se varsă în Styx, cel care duce în infern, potrivit mitologiei grecești.
-Testează aromele locale!
Bine, vei spune, asta va trebui să facem, vrem-nu vrem în orice destinație ajungem. Dar felurile cu fructe de mare și pește ca și mielul la cuptor sunt de încercat, mai ales la restaurantul Perivoli din Parga.
-Petrece alături de localnici!
Pe 14 și 15 august, în fiecare an, în Parga e sărbătoare mare. Atunci au loc concerte ale unor artiști cunoscuți, oamenii petrec pe stradă, pe faleaza de lângă port. Pe 14 august, are loc Festivalul Kanaria, prin care se comemorează reîntoarcerea locuitorilor din Corfu, unde au migrat în secolul al XIX-lea după ce Parga a fost vândută turcilor. Kanaria se termină noaptea, când bărcile care transportă oameni cu făclii aprinse în mână vin încetișor în port. De Sfânta Maria au loc concerte și petrecerea la care localnici și turiști se prind în hore ține până dimineață.
-Relaxează-te!
Atmosferă idilică din Parga te îndeamnă la visare, la relaxare și distracție și nu ai decât să-i urmezi sugestiile. Nu ai decât de câștigat, trăiește-ți vacanța la maxim!
Sper că ți-a plăcut și acest articol, că te-a informat și te-a motivat pentru următoarele călătorii! Arată-l și prietenilor tăi, dă Like & Share, se vor bucura să afle că te gândești la ei! Vino cu noi pe Facebook!
Visează, iubește călătorește. Drum bun !