Din 15 iunie 2020, ora 00.00, călătoriile în 17 state europene nu vor fi urmate de carantină / izolare în România, dacă nu aveți simptome de infectare cu noul coronavirus. În aceste 17 țări s-a înregistrat un număr mic de infectări cu COVID-19 raportat la populația totală. Dar românii vor avea de respectat regulile impuse de aceste state dacă vor să fie primiți. 

Lista se actualizează o dată la șapte zile. 

Este vorba următoarele state ale Uniunii Europene sau Spațiului Economic European: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Confederația Elvețiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia și Ungaria. Se reiau și zborurile către aceste destinații.

Lista cu țările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină / izolare se actualizează săptămânal de către Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), în fiecare zi de luni până la ora 16:00, în vederea introducerii în listă a unor noi țări.

Evoluția negativă timp de 14 zile duce la reintroducerea carantinei

Situația epidemiologică din țările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare la locuință/locația declarată, se monitorizează de către Institutul Național de Sănătate Publică, care, în cazul unei evoluții nefavorabile susținută pe o perioada de 14 zile, va propune Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) eliminarea acestora din lista prevăzută la art.1 din hotărărea CCNSU citată. Situația epidemiologică din țările pentru care se aplică eliminarea măsurilor de carantină/izolare la locuință/locația declarată, se monitorizează de către INSP care, în cazul unei evoluții nefavorabile susținută pe o perioada de 14 zile, va propune eliminarea acestora din lista statelor de mai sus..

Chiar și fără carantină / izolare în România la întoarcerea din cele 17 state europene, există condiții la intrarea în unele dintre aceste state. Astfel,
Condiții de intrare în Cipru

Cipru a împărțit statele în două categorii, A și B, în funcție de numărul de cazuri COVID-19. România este la categoria B, astfel încât începând cu 20 iunie, cei care vor să călătorească trebuie să facă un test PCR în țară, cu 72 de ore înainte de călătorie. Certificatul de testare PCR va fi solicitat înaintea intrării în aeronavă și ar trebui să fie arătat și la controlul de frontieră la destinație. Cei care nu s-au testat în țară vor face un test obligatoriu la sosirea pe aeroportul din Cipru. Costul testării, estimat la 60 euro/persoană, este suportat de călător.

Persoanele din statele din categoria A nu se confruntă cu restricții atunci când călătoresc în Cipru.

Rezultatele testului vor fi disponibile în maxim 24 de ore mai târziu, așa că între timp călătorii trebuie să se autoizoleze la unitatea de cazare rezervată. Este necesară completarea unei „declarație COVID-19 pentru călători”, care poate fi accesată și completată electronic. Pentru facilitarea călătorilor, copii ale acestor declarații vor fi puse la dispoziție și la ghișeele de check-in la aeroport. Practic, înainte de îmbarcare cu destinația Cipru, călătorii vor trebui să-și arate certificatul de test PCR valabil și „Declarația de călătorie COVID-19”.

Teste aleatorii. Unii călători care ajung în Cipru vor fi solicitați, la întâmplare, la un test COVID-19 la sosire, indiferent de locul în care au zburat. Costul testului va fi suportat de către Guvernul Ciprului.

Guvernul Ciprului se angajează să aibă grijă de toți călătorii la care rezultă teste pozitive în timpul șederii lor, precum și familiile și contactele apropiate.Astfel, guvernul va acoperi costurile cazării, mâncării, băuturii și medicamentelor, în toate cazurile menționat mai sus. Călătorul va trebui să suporte doar costul transferului său de la aeroport și zborul de repatriere, detalii aici. 

Condiții de intrare în Grecia

Grecia își va deschide pe deplin toate aeroporturile pentru zboruri din străinătate și toate trecerile de frontieră la 1 iulie. Toate feriboturile vor fi, de asemenea, funcționale de la această dată. Se vor face teste aleatorii pemtru depistarea OVID-19, pe aeroporturi, iar vizitatorii vor fi obligați să aștepte rezultatele testelor la un hotel desemnat de executiv. Guvernul elen a decis o carantină de 1 zi la un hotel pentru cei care au rezultate negative și o carantină de 14 zile pentru cei depistați pozitiv.

Vor fi unități mobile, cât și unitățile plutitoare din aeroporturi și, respectiv, din insule, care vor colecta probe de testare COVID-19. Insulele vor putea prelucra rapid rezultatele, datorită echipamentelor locale de analiză care vor fi instalate în centrele insulare, anunță greekreporter.com. 

UPDATE un ghid complet cu condițiile de călătorie în Grecia  din 1 iulie aici
Condiții de intrare în Bulgaria

La intrarea în Bulgaria, cei care tranzitează teritoriul Republicii Bulgaria prezintă organelor de control de sănătate publice de la frontieră o declarație pe proprie răspundere, prin care se obligă să respecte măsurile anti-epidemiologice introduse prin ordinul ministrului sănătății și confirmă că au luat cunoștință de riscurile privind îmbolnăvirea cu COVID-19.
Prin declarația pe propria răspundere menționată mai sus, vei preciza că:
1. Nu ai simptome specifice îmbolnăvirii cu COVID-19.
2. Nu ești pus în carantină.
3. Ai luat cunoștință de situația epidemiologică din Republica Bulgaria, precum și de riscurile privind îmbolnăvirea cu COVID-19.
4. Vei respecta măsurile anti-epidemiologice introduse pe teritoriul Republicii Bulgaria prin ordinele ministrului sănătății.
5. Călătorești pe propriul tău risc.
6. Scopul călătoriei.
7. Te angajezi să părăseaști fără întârziere teritoriul Republicii Bulgaria (se aplică doar pentru persoanele care tranzitează teritoriul Republicii Bulgaria).
8. Pentru furnizarea de date false, răspunzi conform prevederilor legislației Republicii Bulgaria.

COVID-19: călătoriile în Republica Cehă

Republica Cehă folosește un sistem pe culori, gen semafor, care grupează statele după numărul de cazuri COVID-19 (sursa foto Ministerul ceh al Afacerilor interne). Se blochează intrarea pentru călătorii din țări „portocalii” sau „roșii” precum Portugalia și Suedia. De exemplu, cei sosiți din Suedia (zona roșie) vor fi obligați să arate un test negativ de coronavirus sau să intre auto-carantină, la fel ca și călătorii din Portugalia și Silezia din Polonia. Cetățenii UE și cei din alte țări cu statutul de rezident pe termen lung în UE pot intra în Republica Cehă fără a fi necesară efectuarea unui test PCR negativ și fără necesitatea de a demonstra scopul călătoriei în cazul în care călătoresc dintr-o țară cu risc redus (verde), informează Ministerul Afacerilor interne din Cehia. Românii sunt acum din zona verde, așa că drum bun și pentru această destinație! 

COVID-19: călătoriile în Austria

Austria elimină din 16 iunie 2020 cerințele de carantină și testarea COVID-19. Cerința pentru a arăta un certificat medical sau a intra 14 zile în carantină va fi ridicată și pentru țările UE, cu excepția Spaniei și Portugaliei, Suediei și a Regatului Unit.

Persoanele care intră în Austria din orice altă țară amintită mai sus trebuie să depună un certificat medical care să ateste că au un test PCR negativ pentru COVID-19. Certificatul medical nu trebuie să depășească patru zile de la intrare. Tranzitul prin Austria fără oprire este permis. De asemenea, este o condiție prealabilă să nu fiți fost în altă țară decât Austria sau țările europene menționate în ultimele 14 zile, informează austria.info.

Călătoriile în Malta : aeroportul va fi redeschis pe 1 iulie 2020

Primul ministru al Maltei Robert Abela a anunțat că Aeroportul Internațional din Malta se va redeschide începând cu 1 iulie 2020, informează site-ul ofocial de turism https://www.visitmalta.com/en/covid-19 . Primul grup de destinații care se redeschid pentru călătorii cuprinde: Germania, Austria, Sicilia, Cipru, Elveția, Sardinia, Islanda, Slovacia, Norvegia, Danemarca, Ungaria, Finlanda, Irlanda, Lituania, Israel, Letonia, Estonia, Luxemburg și Republica Cehă. Tour-operatorul specializat pe această destinație anunță că face rezervări începând cu 1 august 2020.

Ce urmează?

Comisia Europeană a recomandat ridicarea treptată a restricțiilor de călătorie după 30 iunie 2020 pentru cetățenii non-UE care doresc să călătorească în Europa. Așadar, pe măsură ce trece timpul vom putea vizita tot mai multe state fără riscul de carantină / izolare la întoarcerea în România.

Material în curs de actualizare

Sper că visul de a ajunge în destinațiile preferate va deveni realitate cât mai curând. Vino alături de noi pe Facebook și pe Instagram. Mulțumim pentru Like și Share, arată-ne că apreciezi ceea ce facem cu pasiune!

Visează, iubește, călătorește ®! Drum bun!

#consilierturism #COVID-19, sfaturidecălătorie #Austria, #Bulgaria, #Cehia, #Cipru, #Croația, #Elveția, #Germania, #Grecia, #Islanda, #Letonia, #Liechtenstein, #Lituania, #Malta, #Norvegia, #Slovacia, #Slovenia, #Ungaria #România

error: Acest continut este protejat!!

Pin It on Pinterest

Share This