Ar fi meritat să mergem în Bucovina chiar dacă am fi avut de vizitat aici doar un singur loc: mănăstirea Voroneț. Însă zona de nord a Moldovei are și alte atracții în afara celebrelor sale mănăstiri pictate,“bijuterii” arhitecturale și istorice care merită văzute, unele din ele fiind incluse în patrimoniul UNESCO.
Îndrăznesc să recomand Bucovina fiecărui român ca o destinație obligatorie, de văzut măcar o dată în viață, pentru câteva motive. Cu peisaje ca în povești din care nu lipsesc satele vechi, ascunse printre dealuri molcome, cu ale lor case din lemn și acoperișuri din șindrilă, căpițele de fân amplasate direct în curte, cu oamenii săi primitori, care țin la tradiții, Bucovina m-a convins că este un loc deosebit.
Nu mai amintesc de gastronomia apetisantă cu miros de cozonac, sarmale, poale în brâu, ciorbă de hribi și alte tentații culinare cărora nu le poți rezista, deși știi că nu fac bine siluetei. Lista atuurilor zonei Bucovinei poate continua cu muzee, mocănițe și locuri de agrement pentru price anotimp.
Dar cea mai mare atracție turistică a Bucovinei o constituie mănăstirile sale pictate. Unele dintre ele, respectiv Voroneţ, Suceviţa, Humor, Moldoviţa, Pătrăuţi, Arbore, Probota şi „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava au devenit celebre pe plan mondial. Mănăstirile pictate din nordul Moldovei sunt unice în lume, au o istorie veche, sunt adevărate opere de artă și repere ale arhitecturii medievale, iar formula pigmenților folosiți a rămas până în zilele noastre necunoscută, deși acestea au fost construite în perioada secolelor XV-XVI. Pentru aceste motive, aceste opt biserici vechi cu puternice influențe bizantine, ale căror fresce oferă privitorului adevărate predici din Biblie și Sfintele Scripturi, sunt incluse în patrimoniul UNESCO, aceasta fiind de altfel cea mai mare șansă a lor de conservare.
Un loc rupt din rai
Cea mai celebră mănăstire din România, unica Voroneț. Mă opresc mai întâi asupra Mănăstirii Voroneț, care, alături de Castelul Bran, Castelul Peleș, de Muzeul Țăranului Român (București) și de Piața Mare din Sibiu, este, pe plan extern, unul dintre mai celebre obiective turistice din România.
Voroneț este vestită în toată lumea, mai ales printre amatorii de artă și de obiective religioase care vin să o viziteze de la mii de kilometri depărtare, pentru a se declara apoi de acord cu faptul că mănăstirea Voroneț merită comparația cu una dintre operele magistrale ale lui Michelangelo, Capela Sixtină din Palatul Papal al Vaticanului, Roma.
Despre Voroneț. Albastrul “patentat” al Voronețului care înnobilează pereții mănăstirii și frescele de pe pereții exteriori sunt cele care au făcut-o celebră. Frescele Voronețului sunt de fapt, file dintr-o Biblie ilustrată, realizate, cu har și cu imaginație genială, de călugări care au găsit această cale să facă cunoscute învățăturile Domnului pe vremea când populația nu știa să scrie și să citească.
“Capela Sixtină a Europei de Est”, așa cum este supranumită mănăstirea Voroneț, nu mai are nevoie de prezentare dar sunt câteva lucuri despre ea care merită totuși amintite.
-Voroneț fost costruită la dorința lui Ștefan cel Mare în doar 3 luni și 3 săptămâni, în anul 1488, pe locul unui schit vechi din lemn, la sugestia lui Daniil Sihastru, care avea o chilie săpată în piatră pe malul pârâului Voroneț. Cripta lui Daniil Sihastru este în mănăstirea Voroneț.
-Monarhul Daniil Sihastru l-a sfătuit pe Ștefan cel Mare să continue lupta împotriva turcilor pentru că “bătălia este a sa” și să construiască o biserică închinată lui Sf Gheorghe, al cărui hram îl poartă Voronețul. Acest fapt a fost consemnat de Ion Neculce în „O seamă de cuvinte”.
-Picturile exterioare ale Voroneţului datează din timpul domniei lui Petru Rareş, fiind realizate la un nivel artistic înalt, motiv pentru care sunt considerate cel mai reuşit ansamblu al artei feudale moldoveneşti.Frescele exterioare au fost realizate în anul 1547, atunci când s-a construit, pe latura vestică a mănăstirii, pridvorul închis.
-Culoarea dominantă a picturilor este albastrul, pentru care s-a folosit un pigment organic necunoscut chiar și în zilele noastre. Pigmentul s-a dovedit a fi extrem de rezistent în timp, având în vedere clima aspră din zonă, din care nu lipsesc precipitațiile abundente și vântul puternic care mai mult ca sigur nu au lipsit în cei peste 500 de ani de existență ai mănăstirii.
-Scena”Judecăţii de Apoi„, desfăşurată pe întreg peretele vestic al mănăstirii, este cea care, alături de albastrul de Voroneț, a făcut locașul de cult celebru în lume. Scena „Judecăţii de Apoi” nu este întreruptă de nicio deschidere a vreunei uşi sau ferestre, fiind desfășurate pe cinci planuri orizontale.
– Picturii au introdus în compoziție și elemente din folclorul zonei și realitățile istorice, dar și unele simboluri ezoterice. Se pot vedea astfel arhangheli care sufla în bucium sau în fluiere de cioban, turcii sunt întruchiparea răului, dar nu lipsesc nici stelele lui David stilizate și reprezentări ale horoscopului cu cele 12 zodii ale sale.
-Mănăstirea de maici Voroneţ este situată în satul cu acelaşi nume, la aproximativ 4 kilometri de Gura Humorului, de unde se poate ajunge chiar și pe jos și la 36 kilometri de Suceava. Vă puteți caza la una din nenumăratele pensiuni din satul Voroneț sau în orașul Gura Humorului.
Locul unde Oul are un muzeu
Și , dacă tot ați ajuns în zonă, merită să vizitați un alt loc mai deosebit, aflat la aproximativ 20 de kilometri de Voroneț și la 18 km de de Gura Humorulu: Muzeul Lucia Condrea din Moldovița. Amplasat la aproximativ 4 kilometri de mănăstirea Moldovița, în acest muzeu organizat în gospodăria artistei sunt expuse mii de ouă, de dimensiuni diferite, unele cât un bob de fasole mexicană, altele de struț, realizate cu migală și talent după tehnici moștenite din străbuni. Unele sunt din marmură, piatră, ceramică, sticlă, lemn sau din materiale textile, fiind încondeiate cu ajutorul unor tehnici diferite și pe diferite teme, însă predomină cele religioase…Exponatele, adevărate bijuterii, sunt lucrate nu doar de proprietarii muzeului ci și de artiști din întreaga lume-amintiri de la diferitele expoziții și concursuri câștigate de proprietara Muzeului. Puteți asista aici și mici lecții de încondeiat sau puteți să luați un ou acasă gata de a fi admirat și protejat, deși prețurile nu sunt chiar la îndemâna oricui.
La drum cu mocănița, între Moldovița și Argel
După ce vizitați minunata mănăstire Moldovița, ați putea încerca și o plimbare cu Mocăniţa Huţulca de la Moldoviţa. Calea ferată cu ecartament îngust care a fost construită în anul 1888 de un german, proprietar de gater, Mocanița a fost folosită pentru transportul lemnului, a stat în depou câțiva ani pentru a reintra în circuitul turistic acum câțiva ani. Traseul Mocăniței Huțulca are aproximativ 21 de kilometri, urmează cursul râului Moldoviţa, începe în satul Moldovița și se termină în localitatea Argel și durează aproximativ trei ore, dus-întors. Nu uitați să vizitați și mănăstirea Moldovița, impresionantă cu zidurile sale de apărare și porțile ca de cetate, ca să nu mai vorbesc de picturi! Este unul dintre locurile mele preferate!
„Judecata de Apoi”, Voroneț.
Voroneț, față în față cu timpul care nu iartă
Confirmări/Notificări