Reduceri pentru vacanțele anului viitor, care ajung până la 45-50 la sută, oferte speciale, câteva destinații noi și multe surse de inspirație. Aceasta este oferta generală a Târgului de Turism al României (TTR) care are loc până duminică, 20 noiembrie, la Romexpo.  ConsilierTurism.ro este partener media al Târgului de Turism al României (TTR), cel mai mare eveniment de gen dedicat turismului

România, în topul preferințelor

O veste mai puțin bună pentru cei care nu și-au cumpărat bilete pentru vacanța de Crăciun sau revelion în România: s-au vândut aproape toate locurile pentru acest sfârșit de an.
România este și în acest an cea mai solicitată destinație pentru Crăciun și Revelion, cele mai căutate zone fiind Bran-Moeciu, Râșnov, Poiana Brașov, Predeal și Sinaia. În topul preferințelor românilor sunt și regiunile istorice Bucovina și Maramureș, precum și orașele Sibiu, Brașov, Oradea și împrejurimi. Litoralul și Delta au și ele fanii lor, chiar și de Crăciun și Revelion, mai ales că prețurile la hotelurile de patru și cinci stele au “intrat la apă”.

Per ansamblu, cererea pentru destinațiile interne s-a majorat în această perioadă cu 15 la sută față de perioada similară a anului trecut, declară Cosmin Marinof, director național de vânzări al TUI TravelCenter/Eurolines.

Potrivit acestuia, cererea pentru vacanțele în România va crește și anul viitor, “vedetele” fiind Litoralul, Transilvania, Delta Dunării, regiunile istorice Bucovina și Maramureș. Oficialul TUI TravelCenter/Eurolines spune că numărul rezervărilor timpurii (early booking) pentru aceste destinații a crescut în această toamnă cu peste 10 la sută față de perioada similară din 2015. Așadar, România va fi “pe val” și anul viitor. La TTR sunt unele reduceri pentru vacanțele pe litoralul românesc care ajung până la 20 la sută din prețul de bază, însă oferta nu este chiar așa de consistentă pe cât ne-am aștepta. La ediția de primăvară a TTR vor fi mult mai multe oferte pentru litoralul nostru și reducerile aferente.

Potrivit lui Alin Burcea, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), peste 90 % din locurile disponibile în țară pentru sărbătorile de iarnă s-au rezervat deja.

Vacanțe “la jumate”

Vestea bună este că participanții la târg vin cu tot felul de oferte speciale pentru destinații externe, pornind de la cele pentru schi la cele de weekend, la pachetele de revelion în capitalele europene și până la destinațiile exotice. Pentru unele destinațiile charter ale sezonului estival 2017, reducerile ajung până la 45-50 la sută ( cu tot cu discountul de early booking și reducerea specială de târg).

Poți rezerva vacanța de vară cu numai 99 euro, poți primi un discount de până la 150 euro/cameră pentru orice pachet pentru o vacanță exotică, inclusiv pentru revelion!

Sau te poți inspira pentru călătoriile viitoare, cele de făcut o dată în viață: o vacanță pe șine, la bordul trans-siberianului, sau un sejur combinat, respectiv 10 zile de navigat în Caraibe la bordul uni vas de croazieră și patru nopți în Cuba ( Havana și Varadero). Poți trece pe la standurile Cubei, Vietnamului sau Indiei pentru a te informa despre ceea ce poți vedea acolo. Sau poți arunca un ochi pe pliantele care descriu noile destinații charter ale anului 2017. Mi-au atras atenția charterele noi către Gran Canaria ( Spania) și cele către Ischia ( cu aterizare la Napoli).

Cert este că la modă sunt și destinațiile exotice, cel puțin pentru acea categorie de clienți pentru care bugetul nu este o problemă chiar atât de mare. O creștere consistentă a vânzărilor, de peste 30 la sută, se remarcă și în ceea ce privește pachetele de servicii turistice de Crăciun și revelion dar și pentru perioada rece de la noi pentru destinații exotice precum Dubai, Maldive, Rep. Dominicană, Mauritius, Mexic și Zanzibar.

Valoarea medie a unui pachet de servicii turistice pentru petrecerea sărbatorilor în străinătate este de 650 de euro/persoană, în timp ce pentru sărbătorile în România aceasta ajunge la 250 euro/persoană, mai declară Cosmin Marinof.

TTR abundă în tot felul de oferte tentante precum revelion la Veneția sau la Viena, Paris sau alte orașe europene sau în stațiuni de schi, de la tarife care pornesc de la 200 de euro/persoană pentru trei nopți cazare. Un pachet de revelion în Dubai costă de la de la 900 euro/persoană, cu șapte nopți cazare la hotel 3*, transport cu avionul, taxe aeroport și micul dejun inclus, iar unul în Maldive de 2.400 euro (7 nopți cazare în camera dublă standard la hotel 4*, pensiune completă, bilet avion cu plecare din București, transferuri, taxe de aeroport).

Dracula reloaded

La deschiderea TTR, șefii patronatelor din turism s-au plâns de faptul că bugetul de promovare a turismului din România, de 10 milioane de euro, este prea mic și că operatorii din turism în general nu sunt susținuți de către stat.
Șefa Autorității pentru Turism a anunțat o schimbare radicală a strategiei de promovare a României pe plan extern. Se renunță la controversata “Frunză” din “Grădina Carpaților” care a costat zeci de milioane de euro pentru a se reveni la un brand care, deși nu este asumat oficial, are succes la publicul de peste Ocean în special. Persoanele fizice şi juridice sunt invitate să-și înscrie ideile la un concurs naţional care va începe la sfârşitul acestui an, în cadrul campaniei de repoziţionare a României pe piaţa internaţională, a anunțat Anca Pavel-Nedea, președinta Autorității pentru Turism. Noua strategie, spune acesta, va promova o lume de dincolo de mister care se relevă prin frumusețe, complexitate şi orginalitate. O vizită în România va fi una într-un tărâm al misterelor, o călătorie în timp, unde miturile și obiceiurile ancestrale nu au dispărut.

Te poți bucura de ofertele speciale și în birourile de vânzări din București și din țară ale agențiilor participante. 
Aceasta este ultima ediție de toamnă a Târgului de Turism al României pentru că, din 2017, se va organiza un singur târg anual, doar primăvara.

error: Acest continut este protejat!!

Pin It on Pinterest

Share This