Mai jos, șapte obiective turistice demne de văzut în Brașov, Kronstadt în limba germană, care merită vizitate.
Un oraș cu o poziționare deosebită și o istorie veche, Brașov, supranumit „Orașul de sub Tâmpa”, are o atmosferă desprinsă parcă din cărțile de povești, cu ale sale case colorate, cu turnulețe și acoperișuri țuguiate, din țiglă. Brașovul cel vechi și pitoresc poate fi descoperit “la picior” luând-o pe străduțele sale pietruite, mare parte din atracțiile sale fiind concentrate în centrul istoric.
 
 
 
 
 
1. Piața Sfatului. Acest loc romantic și plin de istorie, care a fost și este “inima” vechii cetăți a Brașovului, se află la o “aruncătură de băț” de toate obiectivele care trebuie văzute în Orașul de pe Tâmpa. În Piața Sfatului se află vechea primărie, Rathaus sau Casa Sfatului, ridicată în anul 1420, o clădire care îmbină mai multe stiluri arhitecturale, care nu fac altceva decât să-i confirme istoria. Astfel, parterul clădirii, care adăpostește acum Muzeul de Istorie a Brașovului, mai păstrează elemente ale stilului gotic, în timp ce etajul, mansarda și turnul urmează liniile renascentiste și baroce.
Tot în piața Sfatului se află și vechea Casă a Negustorilor, construită între anii 1539-1545 la cererea soției judelui Brașovului precum și frumoasa Catedrală ortodoxă Adormirea Maicii Domnului ( ridicată în perioada 1895-1896, după modelul bisericii grecești din Viena). În Piața Sfatului sunt câteva cafenele și restaurante drăguțe, merită să poposiți puțin pentru a „lua pulsul” acestui oraș deosebit de frumos, poate cel mai frumos din România.
Cu puțin noroc, veți asista la schimbarea gărzii cetății și la onorul dat de aceasta, vizitatorilor și localnicilor, din turnul Casei Sfatului.
 
 
                            
 
 
Continuăm cu Șapte obiective turistice demne de văzut în Brașov
 
2. Unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură din România, Biserica Neagră. Cu cei 89 de metri lungime și 38 de metri lățime ai săi, Biserica Neagră este cel mai mare edificiu de cult în stil gotic din Sud-Estul Europei. Construită începând cu anul 1385 și cunoscută până la marele incendiu din 1689 sub numele de „Biserica Sfânta Maria“, în Biserica Neagră pot încăpea aproximativ 5.000 de persoane. Clădirea a fost parțial distrusă de incendiul din 1689, de unde i se trage numele care a făcut-o celebră. După incendiu, Biserica Neagră a fost refăcută de meșteri veniți din Danzig, noile bolți fiind construite în stil baroc. Din perioada anterioară incendiului s-a păstrat și pictura murală din pridvorul sudic, care prezintă figura Mariei cu Pruncul, așezată între Sf. Ecaterina și Sf. Varvara. În colțurile de jos ale picturii se află stemele regelui Matei Corvin și ale soției sale Beatrice de Napoli-Aragon. În clopotnița Bisericii Negre se află cel mai mare clopot din spațiul românesc, din bronz, care cântărește șase tone. Colecția de peste 100 covoare orientale a Bisericii Negre este cea mai bogată de acest tip din România. Orga Bisericii Negre, una din cele mai mari din Sud-Estul Europei, cu cele 4.000 de tuburi ale sale, este foarte apreciată pentru sonoritatea sa. Orga din Biserica Neagră a fost instalată în anul 1839. Se plătește bilet de intrare în Biserica Neagră, este opt lei/adulți și 5 lei elevi și studenți.
 
 
                           
 
După Ziduri…
 
3. Cetatea Brașovului a fost ridicată între secolele XIII și XVII-lea din nevoia de apărare împotriva invazii lor turcilor și tătarilor. În trecut, Brașovul avea șapte bastioane, unite prin ziduri puternice de apărare. Bastioanele erau încredințate breslelor, după modelul medieval, fiind dispuse la o distanță de aproximativ 110 m distanță unele de altele. În vremurile de glorie ale cetății Brașovului, sistemul de fortificații avea 28 de turnuri, din care astăzi nu mai există decât șase. În zona de sub Tâmpa, numită „După Ziduri”, mai sunt vizibile două bastioane, cel Țesătorilor și cel al Postăvarilor, unite printr-un zid care pe alocuri depășește cinci metri înălțime.
Câteva repere ale cetății Brașovului
Poarta Ecaterinei (Catharinei), construită în anul 1559, este cea mai bine păstrată. Finanțarea sa a fost asigurată de magistratul Johhanes Beckner, fiind principala poartă de acces dinspre Scheii Brașovului care îndeplinea și rol de bastion. Poarta Ecaterinei a fost botezată după fosta mănăstire de măicuțe din apropiere. Construcția are în partea superioară trei turnulețe care simbolizau Jus Gladii, privilegiul conducătorilor brașoveni de a da sau nu pedeapsa cu moartea, în perioada medievală.
Bastionul și canalul Graft. Bastionul, construit și îngrijit de breasla șelarilor, a fost ridicat în secolul al XV-lea. În secolul al XVI-lea au fost construite atât canalul Graft, care colectează apele de pe dealul învecinat, cât și zidul de apărare cu opt turnuri. Nu departe se află Turnul Alb, cel care face legătura cu Bastionul Graft, ridicat în anii 1460-1494, în afara zidurilor cetății Brașovului pe un vârf de stâncă, fiind cel mai înalt punct de fortificație.
Turnul Alb, cu metereze, balcoane și guri pentru aruncarea de foc și smoală, era întreținut de breslele cositorarilor și arămarilor. Turnul Alb a fost afectat și el de incendiul din 1689, fiind reconstruit la începutul secolului al XVIII-lea.
 
 
                         
                   Turnul  Negru                                                                                  Turnul Alb
Poarta Ecaterinei ( foto sus)
Poarta Schei, deschisă total abia după 1821 
Bastionul Țesătorilor ( foto sus)
 
După Ziduri
 
Turnul Negru, aflat la câteva zeci de metri de Turnul Alb, datează tot din secolul al XV-lea, având rolul de a împiedica atacatorii să se apropie de zidurile cetății Brașovului. De altfel, de pe zidurile sale înalte de peste 10 metri se dădea alarma în caz de pericol, atac sau incendiu. Acestă vigilență nu a fost de ajuns în fața naturii și, în anul 1559, Turnul Negru a fost lovit de un fulger și a luat foc, de unde i se trage numele de Negru.
Bastionul Țesătorilor a fost ridicat între anii 1421 și 1432 și apărat, așa cum îi spune și numele, de breasla țesătorilor de in. Bastionul Țesătorilor este cel mai bine păstrată fortificație din Brașov, dar și cea mai mare, având o suprafață de 1.616 mp, iar zidul de la bază are 4,5 metri grosime. Bastionul Țesătorilor, aflat în sud-estul cetății Brașovului, aproape de patinoar și sub Tâmpa, găzduiește un mic Muzeu de arme medievale.
Poarta Schei este ceva mai tânără comparativ cu toate celelalte construcții din cetatea Brașovului, fiind construită abia în anii 1827 -1828.
Strada Sforii este una dintre cele mai înguste străzi din Europa și cea mai strâmtă din Estul Europei, fiind construită în secolul al XIII-ea.
 
 
 
 
Așadar, o plimbare pe străduțele vechi ale Brașovului este de neratat. Casele vechi, în culori pastelate, multe din ele în stil baroc ca să nu mai amintesc de cele săsești, lipite unele de altele sau păzite de porți înalte cu uși grele de lemn vechi și înnegrite de timp, sunt parcă din cărțile poștale. Din când în când, apare câte o biserică de sute de ani, o școală veche, cu povești neștiute de nimeni sau cu o istorie celebră scrise „între” pereții lor. Timpul se scurge parcă altfel aici, pe străduțele strâmte, pavate cu piatra șlefuită de pașii zecilor de generații de trecători. Este o atmosferă atât de autentică în acest loc în care aproape că simți că respiri acel aer medieval pe care puține localități din România îl mai au. Din păcate.
 
Piața Unirii ( foto jos), Biserica Sf Nicolae și Muzeul Primei Școli Românești (foto sus) 
 
 Sala Anton Pann
 
4. Muzeul primei școli românești. În anul 1494 se zidesc ,,Sfânta biserică şi şcoala”, prin grija voievodului Vlad Călugărul, efort continuat și de Neagoe Basarab, Petru Cercel și Mihai Viteazul. Clădirea care adăpostește prima școală românească păstrează elemente ale stilului gotic, aplicate în anii 1760-1761, atunci când a fost reconstruită. Aici, în micuța sală de clasă numită „Anton Pann” în memoria deselor vizite ale acestuia aici, se păstrează micile bănci din lemn înnegrit de vreme unde buchiseau învățăceii, dar și tăblițe de scris și un abac. Sala „Diaconu Coresi„, unde este expusă o presă cu ajutorul cărora se tipăreau cărți, filă cu filă, sau „Sala cu vatră” sunt locuri care rememorează istoria țării. Din ansamblul Muzeal situat în frumoasa Piață a Unirii din Brașov mai face parte și Biserica Sf Nicolae, atestată din anul 1292 și reconstruită din piatră în anul 1495. Biserica Sf Nicolae a patronat şcoala, tiparul şi scrierea cărţilor în limba română de către Diaconul Coresi. Bisericuța este deosebită, însă fotografiatul este interzis în interiorul lăcașului de cult.
 
Cetățuia
 
 5. Cetățuia, ridicată pe Dealul Cetății pe la 1524, inițial ca un fort din lemn cu patru turnuri de apărare. Reconstruită din piatră, după ce a fost distrusă de luptele cu Petru Rareș, Cetățuia se consolidează cu patru bastioane în anul 1630. De sus, de pe dealul unde e amplasată Cetățuia ai la picioare o imagine deosebită asupra Brașovului de la înălțime. Din păcate, restaurantul de la Cetățuia este mai mult închis decât deschis,  iar un afiș mare de pe poarta grea de lemn te anunță, de ani buni,  „cade tencuiala’. Puteți merge sus pe dealul Cetății pentru imagini deosebite asupra Brașovului. Vă va fermeca de fiecare dată!
 
 
6. Tâmpa. Ajungi în vârful care domină orașul ori printr-o drumeție de maxim două ore, pe două trasee marcate care trec prin Rezervația Naturală Tâmpa, respectiv pe Drumul lui Galbony și pe Serpentine, sau cu telecabina, în numai patru minute. Sus, la peste 960 de metri altitudine, te așteaptă un restaurant care cu siguranță că nu a fost renovat în ultimii 20-30 de ani, un steag cocoțat pe un releu TV, dar mai ales o priveliște de vis asupra Brașovului și a Țării Bârsei. Merită să ajungi aici, este cel mai înalt punct de observație asupra „Orașului de sub Tâmpa” și cui nu-i place să fie la înălțime?
 brasov town medieval
 
7. Bisericile vechi și pline de istorie. Nu trebuie în mod deosbit să fii credincios ca să vizitezi aceste adevărate opere de artă, ca să le spun așa. Biserica Sf Bartolomeu ( aflată la ieșirea din Brașov, pe drumul către Rășnov) a fost ridicată în 1223, fiind cea mai veche clădire din județul Brașov. Mănăstirea Franciscanilor, ridicată în jurul anului 1500, se remarcă prin stilul gotic al portalului și elementele baroce ale fațadelor, iar Biserica Sf Nicolae, ridicată începând cu anul 1292, cu aportul financiar al domnitorilor de peste Carpați, este cea care a sprijinit apariția primei cărți în limba română. Biserica Sfânta Treime. Această biserică ortodoxă din Scheii Brașovului a fost ctitorită în anul 1786, având o fațadă în stil baroc. Cele două sinagogi, cea de rit ortodox ( din 1877) și cea construită în 1899, sunt alte lăcașuri de cult care merită vizitate.
 
 
Acestea au fost șapte obiective turistice demne de văzut în Brașov.
Dacă aveți mai mult timp la dispoziție, merită să vizitați și alte locuri din județul Brașov, precum Cetatea țărănească Prejmer, Cetatea de la Râșnov, Dino Parc, Bran și Castelul Bran.
http:// Booking.com

Sper că ți-a plăcut și acest articol și că te-a inspirat ! Intră în povestea noastră, vino cu noi pe Facebook !și pe Instagram! Îți mulțumim pentru Like și Share, așa ne arăți că apreciezi ceea ce facem din pasiune ?!

Visează, iubește, călătorește! ® Drum bun!

#triptips #consilierturism #travel #travelblogger #sfaturidecalatorie #top2018 #romania #brasov

 
 Tiparnița lui Coresi
 Biserica Sf Nicolae

Junii Brașovului. Festivalul a avut loc pe 19 și 20 septembrie 2014, pe Dealul lui Solomon. 
Parada Junii Brașovului 
 
 
brasov town medieval.jpg
 
Brasov piata sfatului.jpg
 
brasov country romania.jpg
 
tampa wiev brasov.jpg
 
brasov city romania.jpg
 
brasov-toamna
 
 
brasov-from-cetatuia-hill
error: Acest continut este protejat!!

Pin It on Pinterest

Share This