Partea a doua a seriei „Cele mai importante atracții turistice din Spania” este dedicată Andaluziei. Dacă vizitați sudul Spaniei, vă veți bucura deopotrivă de „aerul african”, exotic și fierbinte dar și de distincția europeană a orașelor vechi și pline de viață. Cu palate maure, moschei transformate în catedrale și cartiere vechi evreiești, o vizită aici este ca un pas înapoi în timp, pe vremea prinților mauri și a Cidului…
Sevilla este una dintre cele mai importante atracții turistice din Spania pentru că a știut să re reinventeze, valorificându-și istoria și amplasarea pe malul mării la maxim.
Sevilla este un oraș unde se trăiește cu pasiune, Córdoba are un inegalabil farmec medieval, iar Granada are ceva din amândouă plus un aer alpin și unul dintre cele mai frumoase castele din lume.

Sevilla, Plaza España-Piața Spaniei

Sevilla, locul de naștere al flamenco și al coridei
Al patrulea oraş ca mărime din Spania, Sevilla este inima Andaluziei, locul de „baștină” al flamenco și al luptelor cu taurii, scena unor opere celebre precum “Bărbierul din Sevilla”,”Don Giovanni”, “Nunta lui Figaro” şi “Carmen”.
Sevilla este un oraș ca din filme, care abundă în monumente istorice şi nenumărate atracţii turistice.
Centrul vechi al Seviliei e numai bun pentru a fi vizitat la picior, prilej pentru a „gusta” astfel din spiritul andaluz pus mereu pe distracții și de a-i admira patrimoniul cultural și arhitectural deosebit.
Partea veche a orașului Sevilla este un loc romantic, cu străduţe înguste şi case albe cu grilaje şi cu terase pline de flori, cu piațete micuțe care „adăpostesc” baruri de tapas sau restaurante și alei umbrite de portocali. Când și când, întâlnești în cale câte o biserică barocă și cine știe dacă acesta nu a fost o moschee? Este puțin probabil să poți “bifa” tot ceea ce este de văzut în capitala Andaluziei în două-trei zile, așa că este utilă o listă scurtă cu obiectivele care merită vizitate în Sevilla:
–Alcazar, Palatul regal al Seviliei-El Real Alcázar, este cel mai vechi palat regal din Europa, fiind și astăzi folosit de către familia regală a Spaniei. Real Alcázar te încântă nu doar cu stilurile sale arhitecturale, predominând cel maur și cel gotic, dar și cu fântânile și cu apartamentele și sălile sale decorate ca pentru capete încoronate. Grădinile interioare ale Real Alcázar sunt adevărate oaze de verdeață sub soarele insistent al Andaluziei, iar în bazinele sale mari trăiesc pești colorați. Azulejos de pe pereți și coridoarele umbrite, sălile misterioase și piscinele interioare îți stimulează imaginația și te conduc pe vremea Poveștilor celor 1001 de nopți .
-Sunt spectaculoase Palacio de Don Pedro supranumit Palacio Mudejar, cu o fațadă spectaculoasă în stil maur, unde se disting Sala Ambasadorilor cu un superb plafon aurit, în stil maur și azulejos de pe pereți, Patio de las Doncellas, Cámara Regia. Aici se organizează vara diferite spectacole de muzică classică. Alcazar este în patrimoniul UNESCO din 1985.
–Catedrala Sevilla este una dintre cele mai impresionate biserici din întreaga lume, care găzduiește între pereții săi adevărate comori chiar dacă exteriorul său nu este foarte atrăgător. Construită între anii 1403 și 1506 pe locul unei moschei din care a rămas un turn care a servit ca minaret-Turnul La Giralda, catedrala este o capodoperă ce trebuie vizitată dacă ajungi în Sevilla. În interior vei putea admira cel mai mare altar de aur din lume, Retablo Mayor, format din 36 de basoreliefuri cu scene din vechiul testament dar şi din viețile sfinților.


Turnul Giralda și Catedrala, Sevilla
-Marele altar Retablo Mayor al Catedralei din Sevilla este realizat din 2,5 tone de aur adus din Mexic și Peru, nefiind însă singura comoară din acest lăcaș de cult, catedrala din Sevilla fiind cea de-a treia ca mărime din lume. Aici se găsește monumentul funerar al lui Cristofor Coltumb, al cărui trup ar fi fost adus din Havana la sfârşitul anilor 1890. Turnul Giralda poate fi vizitat şi, odată ajuns la înălțimea celor 104 de metri, vei putea admira unele dintre cele mai importante atracții turistice ale oraşului, precum Plaza de Espana şi Plaza de Toros.
-Palatul Contesei de Lebrija, cu podelele ei de mozaic roman şi plin de opera de artă dar şi cartierul Triana sunt alt embleme ale Sevillei. În apropiere de Catedrală se află un fost cartier evreiesc deosebit de elegant și cu multe istorioare minunate, numai bun de descoperit într-o plimbare relaxantă: Barrio de Santa Cruz, care a apărut la mijlocul secolului al XIII-lea.
–Semana Santa, procesiuni impresionante care au loc în Săptamâna Patimilor-de la Florii până la Paşte, sunt extraordinare.
Muzeul de Arte Frumoase, Primăria Sevillei, Parcul Maria Luisa, Turnul de Aur, Muzeul Flamenco sau Casa de Pilatos sunt doar câteva dintre obiectivele turistice ce merită vizitate odată ajunşi în Sevilla. Impresii, ponturi și fotografii din Sevilla aici.

Córdoba, cel mai mare centru istoric din Europa
Dacă vă place să mănâncaţi bine şi să vă distraţi în vechi bodegas dar mai ales să vă bucuraţi de minunile arhitecturale ale lumii maure, creștine și iudaice vechi, atunci alegeţi Córdoba, al doilea oraş ca mărime din Andaluzia, după Sevilla. Córdoba şi-a păstrat mărturiile palpabile ale istoriei sale impresionante în care s-a bucurat de un statut special, fiind capitala provinciei romane Hispania, a califatului Cordoba şi unul dintre marile centre de învăţământ ale perioadei medievale. Mai toate atracţiile Cordobei se găsesc în centrul său istoric, inclus în patrimoniul UNESCO, zona sa veche fiind a doua ca mărime din Europa.
În centrul vechi din Córdoba sunt şi nenumărate baruri şi restaurante excelente, aşa că dacă ai ajuns aici nu ai cum să te plictiseşti, mai ales că străduţele sale sunt deosebit de pitoreşti, la aproape orice colț şi în orice piaţetă găseşti ceva de descoperit, de admirat sau de gustat. Una dintre cele mai frumoase este minunata străduţă Calleja de las Flores, mai ales primăvara.
-Dar toate străduţele pietruite par că ajung la magnifica Mezquita, un simbol al sofisticatei culturi islamice şi al schimbărilor de care a avut parte oraşul în istoria sa. Mezquita de astăzi a fost mai întâi o biserică vizigotă construită pe locul unui templu roman, până când emirul Adb ar-Rahman I a cumpărat jumătate din ea pentru a o transforma în mosche. Moscheea Aljama, numită aşa în cinstea soţiei emirului, a fost lărgită și modernizată timp de două secole. Cu cei peste 24.000 de metri pătrați Moscheea din Cordoba era a doua cea mai mare din lume și unul dintre cele mai mari locuri de pelerinaj. În anul 1236, când Córdoba a fost cucerită de Ferdinand al III-lea de Castilia, întreg oraşul redevine creştin iar Moscheea este transformată în catedrală. Au urmat alte extinderi şi renovări, iar ceea ce te intâmpină astăzi este un amalgam unic de stiluri, Mezquita fiind deosebit de vastă şi bogat ornamentat. În imediata apropiere a Catedralei Mezquita este vechiul cartier evreiesc unde se află și singura sinagogă care a mai ramăs din sutele existente acum peste jumătate de mileniu. Și nu departe este podul roman peste râul Guadalquivir care se spune că a fost construit de Iulius Cezar. Toate merită atenția ta de turist. În apropierea Moscheii se află cele mai mari băi arabe din Europa, unde puteți petrece câteva ore de relaxare, biletul fiind 30 de euro/persoană.
–Alcazar de los Reyes Cristyanos, reşedinţa regilor catolici ai Spaniei, aflat aproape de Mezquita este un alt loc care merită văzut în Córdoba. Construit de Alfonso XI în secolul al XIV-lea, Palatul Alcazar i-a găzduit atât pe regii Fernando și pe Isabel, care au făcut prima lor cunoștință cu Cristofor Columb aici, în 1486. Grădinile interioare cu portocali și trandafiri, situate pe terase, şi panorama din Turnul Leilor sunt spectaculoase.
– Patio de los Naranjos este o adevărată oază de verdeață și răcoare, fiind altădată locul unde aveau loc băile ritualice înainte de rugăciune. Minaretul din apropiere, care avea inițial 48 de metri înălțime, a fost fost punctul forte al întregului complex de la Patio de lo Naranjos, arhitectura sa influențând toate minaretele construite ulterior în întreaga lume islamică.
-La vest de Córdoba sunt ruinele somptuosului palat Madinat al- Zahra (Medina sau Córdoba la Vieja-Córdoba veche- construit de califul Abd al-Rahman III în secolul X-lea.
Situat la poalele munților Sierra Morena, Madinat al- Zahra sau, pe scurt, Medina este o altă atracție a urbei a cărei măreție rivaliza cu Bagdadul și Bizanțul. Medina din Corboda a fost construită pe terase în trepte de califul Abd-al-Rahman III, urmând panta muntelui, fiind âmprărțită în trei zone, cea a palatelor, a livezilor și a grădinilor,și cea a moscheii și caselor.
-Palacio de la Vianna, cu 12 patio deosebite care devin o adevărată încântare primăvara, palatul Episcopal „lipit” de oficul de turism din centrul vechi dar și Muzeul arheologic sunt alte locuri care merită văzute în Córdoba.
-Una dintre cele mai importante atracții turistice din Spania, Córdoba este renumit pentru produsele sale din piele, așa că un suvenir de acest fel ar fi potrivit pentru cei de acasă.
Sfaturi pentru vizita la Córdoba citiți aici.


Málaga, unul dintre cele mai vechi oraşe din lume
Așezat pe malul Mediteranei, Málaga este unul dintre cele mai vechi oraşe din lume, fiind fondat în secolul al VIII-lea de către fenicieni. Deşi istoric, Málaga este astăzi un oraş modern şi vioi, iar centrul său vechi este fermecător, chiar dacă maiestuoasa sa catedrală gotică e neterminată.
Pe străduţele pitoreşti, înguste, din Malaga, care mărginesc clădirile cu balcoane tradiționale și cu acoperişuri de ţiglă roşie, iar la parter cu unele dintre cele mai bune baruri tapas din regiune, pătrunzi cumva în „esenţa” Andaluziei. În ultimii ani, orașul s-a reinvetat şi a investit masiv în cultura și patrimoniul său, în noi muzee și un port nou-nouț. Ce trebuie să vezi în Málaga:
–Cetatea Alcazaba este una dintre cele mai bine conservate muzee maure din Spania dar şi din Europa. Fortăreaţa, care se învecinează cu un amfiteatru roman, a fost ridicată la începutul secolului al XI-lea pe vestigii romane de către califul Abd er Rahman I pentru a se apăra de atacurile piraţilor. Odată ajunşi la cetatea Alcazaba vei pătrunde într-o lume exotică demult apusă şi vei putea admira turnuri rectangulare, ziduri duble, porţi fortificate şi coloane romane. Nu rata micul muzeu arheologic situat în fostele locuinţe servitorilor palatului Nazari, cu exponate de ceramică maură.
-Muzeul Pablo Picasso este unul din obiectivele pe care nu ai voie să le ratezi în Malaga, ţinând cont că aici poţi admira peste 200 de lucrări ale faimosului pictor care s-a născut în oraş. La baza muzeului au fost descoperite relicve arheologice din vemea fenicienilor, romanilor, maurilor şi din perioada renascentistă!
-Grădina Botanică la Conception, situată la 5 km de centrul oraşului Malaga este una dintre cele mai frumoase grădini tropicale din Spania şi din Europa. Aici poţi admira peste 400 de specii de plante tropicale şi subtropicale, din care se remarcă cei aproape 500 de palmieri.
-Catedrala veche din secolul al XVI-lea este supranumită la “Manquita”- “Doamna cu un singur braț” pentru că un turn nu a fost terminat deşi lucrările au durat timp de două secole. Astăzi, “Manquita” se prezintă ca o combinaţie interesantă de stiluri arhitectonice, pornind de la cel gotic la baza structurii şi a porților până la cel renascentist şi baroc de pe peretele principal. Interiorul catedralei din Malaga este deosebit, pornind de la cupola sa înaltă de 40 de metri, la coloanele de lemn, cele 15 capele şi până la orga foarte apreciată. Muzeul catedralei are o bogată colecție de obiecte de cult vechi de peste 500 de ani.
-Una dintre “amintirile” palpabile din trecutul maur al oraşului este Castillo de Gibralfaro, amplasat strategic pe un deal care domină oraşul. Construit de emirul Abd ar-Rahman I în secolul al VIII-lea, apoi renovat în secolul al XIV-lea, acesta a fost folosit ca far şi ca barăci pentru militari. Astăzi, aici este deschis un muzeu militar.
–Castillo de Gibralfaro oferă cea mai bună panoramă asupra Malaga şi cel mai bun mod de a ajunge la castel este pe jos pe pitorescul Paseo Don Juan de Temboury, la sud de Alcazaba. De aici un drum şerpuieşte destul de abrupt prin terase cu grădini luxuriante.
-Casa Memorială Pablo Picasso, Teatrul Roman, plajele sunt doar câteva dintre atracţiile oraşului Malaga care nu ar trebui ratate.

Avila, „Orașul sfinților”
Cunoscut ca „orașul sfinților și al meterezelor”, acest orășel medieval este faimos în toată lumea datorită impresionantelor ziduri medievale care-l înconjoară, unele dintre cele mai bine conservate din lume. Spaniolii iubesc Avila pentru că aici s-a născut, în anul 1515, Sfânta Teresa, una din protectoarele Spaniei, căreia îi sunt închinate o serie de biserici și mănăstiri din oraș. Construit pe un colț de stâncă, pe malul râului Adaja și la poalele munților Gredos Sierra, orașul situat în provincia Castillia y Leon, la aproximativ 110 kilometri de Madrid, a fost inclus în Patrimoniul Mondial al UNESCO în 1985. Dacă ajungeți în Avila, nu ar trebui să ratați:
-Zidurile medievale ce înconjoară Avila, care datează din secolul al XI-lea, emblema orașului. Avila a jucat un rol important în luptele dintre spaniolii creștini și maurii musulmani, iar zidul care a fost ridicat pentru a apăra Spania creștină de atacul maurilor îmbină elemente ale unor stiluri arhitecturale diferite, adăugate pe parcursul lungii sale existențe. Zidurile lungi de 2,5 kilometri ai vechii cetăți din Avila pe care te poți plimba astăzi pe două secțiuni te impresionează cu cele 88 de turnuri și 9 porți și o înălțime maximă de 11-12 metri. Între zidurile vechii cetăți a Avilei, timpul pare că a încremenit.
–Catedrala Avila parte integrantă din zidul fortăreței este una dintre cele mai vechi catedrale în stil gotic din Spania. Construcția sa a început în secolul al XII-lea dar amprenta gotică asupra stilului inițial romanesque a fost pusă pe parcursul celor 400 de ani cât au durat lucrările de finalizare. În iteriorul catedralei din Avila, deosebit de rafinat și bogat, se găsește și un muzeu, cu o colecție de artă și artefacte datând încă din secolul al XII-lea.
-Los Cuatro Postes este unul dintre punctele de observație de unde pot fi realizate fotografii deosebite asupra Avila și mai ales asupra zidurilor sale vechi.
Dacă ai ajuns în acest orășel de munte cu o vreme destul de răcoroasă nu ar trebui să ratați barurile de tapas, Avila find recunoscută pentru selecția enormă de gustări spaniole tradiționale, vinuri bune și cognacuri rafinate. Și la felul doi, ar trebui să încercați friptura de vită!
Granada
Granada, „giuvaierul din coroana maura”
Situată la poalele masivului Sierra Nevada, Granada este considerată una din „perlele” coroanei turismului din Spania. Este faimoasă datorită construcțiilor sale istorice, care datează din vremea maurilor, dar şi din perioada gotică său renascentistă. Cei mai mulți vizitatori se concentrează pe magnificul palat Alhambra, dar Granada merită vizitată şi pentru că este cel mai tineresc oraş din Andalucía, iar localnicii au obiceiul de a colinda din local în local pentru gustări- ‘tapas” gratuite şi pentru spectacole senzuale de flamenco.
Cel mai vizitat obiectiv turistic din Spania. Pe un deal stâncos greu accesibil, pe malul râului Darro, protejat de munți și înconjurat de păduri, castelul Alhambra se ridică impozant cu nuanțele sale de roșu. Meterezele sale ascund castele, grădini și palate ca în povești.
Alhambra este probabil cel mai vestit castel al Spaniei, fiind propus pe lista noilor minuni ale lumii și inclus în patrimoniul UNESCO încă din 1984 (alături de Grădinile Generalife şi cartierul Albaicin) și atrage milioane de turiști în fiecare an. Este în top 3 cele mai vizitate obiective din Spania.
Iniţial conceput ca o zonă militară, Alhambra a devenit reședință conducătorilor regatului Nasrid după construirea primului palat de către regele fondator Alhamar, în secolul XI.
De-a lungul secolelor XIII, XIV-XV, cetatea Alhambra a primit… întăriri: ziduri înalte și turnuri de apărare, între care existau atât cazărmi, reşedinţe ale nobililor şi plebeilor dar şi palate precum celebrul Nasrid. Palatul Charles V ( care a fost construit după ce oraşul a fost cucerit de către monarhii catolici în 1492 ), completează acest ansamblu deosebit, ca şi Generalife, un palat independent vizavi de Alhambra, înconjurat de livezi și grădini.

Patio de los Leones, Alhambra de Granada

Alhambra de Granada
–Alcazaba este cea mai veche parte a Alhambrei, o adevărată fortăreaţă cu turnuri de observaţie şi ziduri de apărare. De sus, din turnurile Alcazaba, priveliştea amplă către Albazín, cartierul maur al Granadei, este de “milioane”.
-Principala atracţie a complexului Alhambra este Palatul Nasrid (de fapt un complex de trei vile independente) ridicat în epoca islamismului târziu din Spania, când imperiul era deja în declin și arhitecții au folosit materiale mai ieftine. Chiar şi aşa, Palatul Nasrid este una dintre cele mai reprezentative structuri islamice din Europa.
l.
–Universitatea La Madraza, Spitalul Regal, Mănăstirea San Jeronimo , Mănăstirea Cartuja, de unde poți avea vederi panoramice deosebite asupra orașului Granada sunt doar cateva dintre obiectivele pe care nu trebuie să le rataţi odată ajunşi în Granada. Granada se află la aprox. 420 km de Madrid și la 860 de km de Barcelona. Distanța Granada față de Malaga este de 125 km, de aprox.200 km de Cordoba și de 250 km de Sevilla.

Un alt oraș deosebit de frumos și de primitor din Andaluzia care păstrează urmele trecerii civilizației maure este Cadiz, despre care unii spun că este cel mai vechi oraș din Europa. Alături de obiective interesante, în Cadiz se află și unele dintre cele mai frumoase plaje urbane.

Granada, Palatul Alhambra

Sevilla, Piața Spaniei

Nuntă tradițională în Sevilla


Sper că ți-a plăcut acest articol și că te-a inspirat! Hai cu noi pe Facebook și pe Instagram! Îți mulțumim pentru Like și Share, așa ne arăți că apreciezi ceea ce facem din pasiune !
#consilierturism #inspiratie #travelblogger #sfaturidecălătorie
Visează, iubește, călătorește! ® Drum bun!
Confirmări/Notificări