Condițiile de călătorie se îmbunătățesc, cererea de vacanțe crește. Am putea spune că acum e momentul de a rezerva ceva mai ieftin și poate că nu am greși. 

Simplificarea condițiilor de călătorie deja anunțate sau așteptate în destinațiile externe preferate de români și apropierea sezonului „estival de vârf” crește cererea de vacanțe.

Condiții de intrare în Turcia

Pentru Turcia, care solicită, tot de la 1 iunie 2021, test RT-PCR ori rapid antigen, numai persoanelor nevaccinate, cererea este în creștere. Turiștii nevaccinați care merg în Turcia au nevoie de un test RT-PCR făcut cu până la 72 de ore înainte de îmbarcare, ori de unul antigen, realizat cu până la 48 de ore înainte.

Se caută și vacanțe în țări aflate pe “lista verde”, fără carantină la întoarcerea în țară precum Italia, și cumpără deja sejururi și pentru Grecia, care a clarificat de mai multă vreme condițiile de intrare pentru turiști dar a amânat termenul de relaxare.

Înscrierile, duble față de martie 2021

“Putem spune că pandemia se termină la Paralela 45, ceea ce așteptăm și noi, și turiștii noștri încă de anul trecut. Din iunie, deschidem agenții și facem angajări. Cererea de vacanțe în Bulgaria e mare, au început zborurile charter spre Grecia, încep și spre Turcia, românii vor să meargă în vacanță și în Italia. Înscrierile s-au dublat față de luna martie”, declară Alin Burcea CEO Paralela 45.

Charterele verii 2021

Prima cursă charter a sezonului a plecat pe 1 iunie spre Rhodos, de la București. În prima săptămână din iunie 2021, sunt programate chartere spre Chania/Creta (două pe săptămână), Santorini, Heraklion/Creta – de la București, Heraklion/Creta și Rhodos – de la Cluj-Napoca, urmând ca de la jumătatea lunii iunie 14 zboruri să lege insulele Creta, Rhodos, Zakynthos, Corfu, Santorini, Mykonos de București, Cluj-Napoca și Timișoara. Vacanța în Grecia costă de la 291 de euro/persoană, cu reducere de o treime la început de sezon.

Antalya, chartere din București și Baia Mare

Primii turiști Paralela 45 dintre cei vaccinați care nu se mai testează pentruTurcia, după schimbarea condițiilor de acces, ajung sâmbătă în Antalya. Spre Antalya, primele curse charter ale sezonului pornesc din Baia Mare și de la București pe 5 iunie. Din Capitală vor fi două curse în fiecare săptămână, până la începutul lunii octombrie. Alte zboruri charter spre Antalya sunt programate vara acesta de la Bacău (din 10 iunie), Timișoara (din 11 iunie), Târgu Mureș (11 iunie), Cluj-Napoca (din 12 iunie), Iași (din 16 iunie).

Spre Bodrum există charter de la București, în perioada iunie – final de septembrie. Vacanța de șapte zile în Antalya, ori în Bodrum, costă de la 390 de euro/persoană, respectiv de 560 de euro/persoană, la un hotel de cinci stele, în regim all inclusive.

Bulgaria, deschisă de la 1 iunie tuturor turiștilor români și aflată pe lista verde, este foarte căutată în ultima săptămână. În această perioadă, vacanța în Bulgaria costă de la 5 euro/noapte/persoană, cazarea fără masă.

Cerere mare și pentru sudul Italiei

Cerere mare este și pentru Coasta Amalfitană, Ischia, Sardinia, Sicilia, pentru care cursele încep din a doua jumătate a lunii iunie. Cu un preț de la 443 de euro/persoană/pachetul de șapte nopți, vacanțele în Italia au reducere între 15 și 25% la început de sezon.

Noi agenții

Paralela 45 deschide patru agenții noi, în această lună, și face angajări pentru a răspunde prompt cererilor de vacanțe în creștere de la o zi la alta. Agențiile noi vor fi deschise, începând din această săptămână, la Alba Iulia, Ploiești și Craiova. La acestea se adaugă o agenție din Brașov, care se redeschide. Pentru funcționarea lor, dar și a celorlalte agenții, Paralela 45 a angajat personal, de la începutul anului și până acum.

Egiptul rămâne pe val

Românii continuă să meargă în vacanțe și în Egipt (Hurghada, Sharm el Sheikh) – destinația care a atras cel mai mare număr de turiști începând din toamna anului trecut. Vacanțe cu curse charter sunt organizate până la finalul lunii octombrie spre Hurghada din București, Baia Mare, Craiova, Oradea, Târgu Mureș, Timișoara, Iași, Cluj-Napoca, și spre Sharm el Sheikh din București.

Condițiile de călătorie în Grecia, aici.

error: Acest continut este protejat!!

Pin It on Pinterest

Share This