Bruxelles este unul dintre cele mai frumoase orașe ale Europei și merită vizitat din multe motive, cel legat de existența sediului Parlamentului European, locul de unde legile adoptate ne schimbă viața, fiind unul dintre cele mai neînsemnat dintre ele.
Bruxelles nu este plictisitor așa cum te-ai aștepta să fie un oraș unde lucrează atât de mulți birocrați europeni, ci te surprinde cu spiritul său plin de energie, cu cordialitatea sa dar mai ales cu multitudinea de lucruri de văzut, făcut și testat.
Am încercat să sintetizez cele mai importante atracții turistice ale Bruxelles, oraș care are cu ce să-i mulțumească pe cei mici și cei mari, are de toate pentru toți. Are și artă și istorie, arhitectură și gastronomie, shopping și distracție. Așadar, haideți cu mine într-o vizită în Bruxelles, la cele mai frumoase și apreciate obiective.
1.“Pierde-te” în Grand Place- Grote Markt! Dacă în Italia toate drumurile duc la Roma, la Bruxelles toate te conduc către Piața Mare, Grand-Place sau Grote Markt. Piața nu are dimensiuni chiar așa de impresionante, dar îți “ia ochii” cu arhitectura sa și cu stilurile sale diferite. Ansamblul, deși eclectic, e armonios, iar clădirile par că vor să te îmbrățișeze. În Grand Place, clădirile stau aliniate parcă „la careu “și așteaptă să fie admirate, sunt și câteva muzee aici, nelipsitele restaurante scumpe, iar forfota continuă face parte din peisajul obișnuit până la ore târzii.
Toți turiștii își fac drum pe aici pentru a admira clădirile cu fațade dantelate, cu statui&basoreliefuri aurite și geamuri mari, pentru a capta cât mai mult din soarele nu chiar atât de darnic al Belgiei. Casa Breslelor, Primăria și Casa Regelui –Maison de Roi sunt principalele repere vizuale și istorice ale Grand Place. Grand Place a fost inclusă în anul 1998 pe lista obiectivelor protejate de UNESCO, alături de câteva străduțe din împrejurimi.
Locul are o istorie lungă și plină de evenimente, fiind atât scena execuțiilor publice, inclusiv a celor comandate de Inchiziție (în secolul XVI) cât și un important centru comercial, dovadă fiind sediile breslelor. Majoritatea clădirilor au fost distruse în timpul unui bombardament al trupelor franceze conduse de Mareșalul De Villeroy, în august 1695, artileriei rezistându-i doar fațada și Turnul Primăriei , deși Primăria- Hôtel de Ville în franceză sau Stadhuis în olandeză ( foto sus, clădirea din centru) a fost ținta principală. Casele din jurul Grand Place au fost reconstruite rapid, din piatră, de diferitele bresle, iar Casa Berarilor găzduiește în prezent, ce altceva decât Muzeul Berii?
Muzee în Grand Place. În Grand Place mai există, alături de un punct de informare turistică (unde o hartă costă doi euro) și Muzeul orașului Bruxelles, în clădirea Maison du Roi. Aici poți lua lecții de istorie a urbei și te poți amuza de Manneken Pis în diferite ținute, printre care și cea de oier român. Ambele muzee merită vizitate dacă ai mai multe zile la dispoziție pentru a descoperi orașul.
La 50 de metri de Grand Place se află Muzeul Ciocolatei și, la nici 300 de metri, statueta pe care mulți o consideră de un gust îndoielnic dar pe care nimeni dintre vizitatori nu o ratează, Manneken Pis. Dimensiunea statuetei este invers proporțională cu faima sa, dar se pare că în acest caz mărimea nu contează. Sau da? Zona limitrofă Grand Place este împânzită de tot felul de tentații culinare cu specific local, ciocolata, berea și gauffre fiind “la ele acasă” în Bruxelles.
2. Asigură-te că te întorci! Dacă îți place Grand Place, atunci și Bruxelles e pe gustul tău, această piață este inima sa veche și mândria urbei. Pentru orice eventualitate, înainte de a părăsi Grand Place treci pe la Everard t’Serclaes. Statuia acestui erou local este amplasată pe strada Charles Buls, chiar lângă Grand Place. Localnicii cred că statuia le aduce noroc și îndeplinește dorințele tuturor celor care o ating. Cei care îi ating brațul se asigură de întoarcerea la Bruxelles. Eu am testat legenda, aștept rezultatul practic!
Odată ce ai dobândit această “garanție”, a venit vremea să te bucuri și de celelalte atracții ale capitalei Belgiei. Mare parte din obiectivele turistice importante din Bruxelles sunt la (cel mult) un kilometru de Grand Place, așadar nu e nevoie să te urci într-un mijloc de transport în comun pentru a ajunge la ele. Poți să o iei ușor la pas, să admiri clădirile, piețele, să te lași ademenit de străduțe și de magazinele și restaurantele din zonă…
Piața Mare este un reper importat al Bruxelles, iar Turnul Primăriei nu trece nicicum neobservat, deși de la înălțimea celor 96 de metri ai săi statuia (din vârf ) a Arhanghelului Mihail, patronul spiritual al Bruxelles, este mai greu de admirat.
3. Alege sunetul muzicii, la Muzeul Instrumentelor Muzicale ( MIM). Este unul ditre cele mai reconfortante muzee pe care le-am vizitat, aici mergi într-o călătorie în timp și spațiu, pe acorduri muzicale. Instrumente muzicale din toate perioadele și “culese” de pe toate meridianele, istoriile lor și acordurile lor ancestrale, ritualice sau moderne, naturale sau sintetizate așteaptă “să ia cuvântul” la o simplă apăsare pe buton. Tehnica modernă vine în ajutorul vizitatorilor care au ochi să vadă și urechi să asculte. Muzeul Instrumentelor Muzicale din Bruxelles este de neocolit, pur și simplu, mai ales dacă iubești muzica. Și chiar dacă nu, o să ajung să-ți schimbi opinia.
O priveliște deosebită asupra Bruxelles te așteaptă de pe terasa Muzeul Instrumentelor Muzicale. Iar clădirea care găzduiește muzeul (foto sus, în stânga) este una emblematică pentru stilul art-nouveau, merită admirată!
4. Fii la înălțime pe Mont des Arts ( Muntele Artelor) ! Dacă ai ajuns aici, ești în zona cu “sânge albastru” a Bruxelles, putem să-i spunem așa dacă avem în vedere că pe Mont des Arts se află Palatul Regal. Mont des Arts îți oferă una dintre cele mai frumoase vederi din Bruxelles, de pe treptele Jardin du Mont des Arts (Grădina Mont des Arts) putând fi observate repere turistice importante ale Bruxelles, Turnul Primăriei și Atomium fiind unele dintre ele. Muzeele Regale de Arte Frumoase ( respectiv cel de artă modernă și de artă contemporană), Cinemateca și Biblioteca Regală sunt alte puncte de interes ale acestui cartier “artistic” al Bruxelles.
La acestea se adaugă și Parcul Bruxelles, vecinul Palatului Regal. Palatul Regal ( foto sus) poate fi vizitat, dar rar, când familia regală pleacă în vacanță, mai ales vara.
5. Vizitează cele mai iubite catedrale! De la Mont des Arts ai de ales între alte obiective de vizitat aflate în apropiere, respectiv două catedrale foarte frumoase și apreciate, plus un cartier celebru, toate aflându-se la mai puțin de 700 de metri de MIM. În dreapta, e Catedrale St Michael et Goudula, închinată celor doi patroni spirituali ai Bruxelles, Sfântul Arhanghel Mihail și Sfânta Gudula( foto sus). Impozanta catedrală, construită pe locul unei capele datând din secolul al IX-lea, a început să fie edificată în anul 1226, iar lucrările s-au finalizat după aproape trei secole, în 1519. Interiorul este și el impresionant și luminos, pe vitralii sunt portretele unor regi precum Maximilian de Austria, Filip cel Frumos, Carol al V-lea, Filip al II-lea al Spaniei. În stânga MIM, la 400 metri, ajungi la Notre-Dame du Sablon.
6. Descoperă-ți partea mai boemă în cartierul Sablon! În stânga MIM, la aproximativ 500 de metri, e un alt lăcaș de cult iubit: biserica Notre-Dame du Sablon. Biserica gotică datează din anul 1304, dar după un secol au reînceput lucrările, lăcașul de cult fiind lărgit masiv pentru a face față numărului mare de pelerini atrași de puterile vindecătoare ale statuii Fecioarei Maria. Este sufletul cartierului boem Sablon, de altfel plin cu restaurante, cafenele, florării și magazine de decorațiuni.
Chiar lângă biserică, în fiecare dimineață de sâmbătă și duminică, se organizează o piață de antichități.
7. Admiră măreția justiției. A Palatului de Justiție! De la Église Notre-Dame du Sablon la Palais de Justice ( Palatul de Justiție) sunt doar 500 de metri și este o ocazie bună să-i parcurgi dacă vrei să te convingi cât de importantă e justiția pentru Belgia. Imensa clădire are o suprafață de 2,6 hectare și a fost ridicată în perioada 1866-1883, fiind o vreme cea mai mare construcție din Europa, până ce a fost detronată de Palatul Parlamentului din București. Pe terasa Palatului de Justiție te vei putea bucura de una dintre cele mai frumoase priveliști asupra Bruxelles, așa că poate că ar fi o decizie bună să aștepți un apus aici, unde pare că ai tot orașul la picioare!
Conceput pentru a aduce cu templele faraonilor egipteni, Palatul de Justiție a fost amplasat pe dealul Marolles, pentru ca oamenilor să le fie și mai clar că legea și ordinea sunt… deasupra tuturor.
8. Intră în “pielea” unui atom, urcă în Atomium! Dacă vrei să părăsești zona veche a Bruxelles, unde numele străzilor și al piețele îți aduc aminte de comerțul cu diferite produse, iar casele au inscripții și basoreliefuri vechi, atunci poate că a venit timpul să vizitezi Atomium, unul dintre simbolurile orașului. Atomium, pe care unii au dorit să-l dărâme de “frumos” ce li se părea, a fost construit pentru Expoziția Mondială din 1958, după modelul unui cristal de fier, la o scară mărită de165 de trilioane de ori. Aici te plimbi prin tuburi și sfere, iei lecții de știință și ai parte de o panoramă deosebită. Noaptea, un număr de 2970 becuri pun într-o altă perspectivă construcția de 102 m înălțime, iar restaurantul panoramic este deschis zilnic până la ora 23.
Unii ar spune că este prea aglomerat și plictisitor Atomium, obiectiv situat la aproximativ 10 kilometri de Grand Place, unde ajungi cu metroul până la stața Heyzel / Heisel (linia 6), în weekend este și aglomerat, trebuie să stai la coadă. Atomium este totuși simbolul Bruxelles.
9. Colindă prin toată Europa, la Mini-Europe. Situat la picioarele Atomium, parcul Mini-Europa este singurul mod de a face cunoștință cu obiective reprezentative ale Europei în doar câteva ore. Un număr de 350 de modele de clădiri și site-uri deosebite reproduse la o scară miniaturală, pornind de la Big Ben londonez la gondolele venețiene, jocuri interactive și expoziții multimedia sunt atracțiile acestui parc.
10. Atracții “patru în unu”: Parc du Cinquantenaire. Parc du Cinquantenaire este un alt obiectiv turistic foarte apreciat în Bruxelles. Mai mult decât un parc imens, amenajat în timpul domniei lui Leopold al II-lea pentru a comemora cincizeci de ani de independență belgiană, Parc du Cinquantenaire găzduiește și trei muzee. În brațul stâng este Autoworld, un muzeu dedicat evoluției mașinilor, pe cel din dreapta sunt Muzeul Regal de Artă& Istorie și Muzeul Regal al Armatei și Istoriei Militare, cu sute de mii de exponate.
Cu o arhitectură deosebită, acest parc este probabil cel mai frumos din Bruxelles, cu fântâni și alei liniștite, cu locuri pentru odihnă și joacă, picnic sau pentru jogging.
11. Vizitează Parlamentul European. Dacă tot ai ajuns în zona Parc du Cinquantenaire, te-ai apropiat de sediul Parlamentului European, cartierul European, unde se găsește și sediul Comisiei Europene. Parlamentul European se poate vizita, tururile sunt gratuite, cu ghid audio în toate cele 27 de limbi oficiale ale UE. Trebuie să-ți faci rezervare cu două-trei luni înainte, detalii aici.
12. Nu uita să te bucuri de deliciile locale. Sortimente nenumărate de bere, cartofi, ciocolată, gauffre și midii așteaptă să-și facă noi fani, în toată lumea. Poți să le deguști aici.
13. Alege un muzeu! Muzee de vizitat în Bruxelles. Un ghid bun de turism ți-ar spune că nu ar trebui să intri în muzee dacă nu ai mai multe zile la dispoziție pentru a vizita un oraș. Dar ce te faci dacă ești pasionat de ceva anume în mod special? Iată câteva idei de toate pentru toate preferințele.
-Dacă ești amator de benzi desenate, atunci nu ar trebui să ocolești unul dintre cele mai apreciate muzee, Centrul Belgian al Benzilor Desenate. Cea de-a noua artă este foarte apreciată în Belgia iar Tintin și Ștrumfii sunt doar două din personajele idolatrizate aici și cam peste tot. Muzeul e găzduit de o interesantă clădire Art Nouveau marca Victor Horta, ca de altfel și Muzeul figurinelor originale (MooF), situat în incinta Galeriei Horta, lângă Gara Centrală din Bruxelles. Figurinele care îi reprezentă pe Tintin, Astérix şi Obélix, Lucky Luke, Bob & Bobette, sau Superman, Batman sau Spiderman te vor înveseli dacă ești un fan al genului.
–Muzeul Magritte. Muzeul este situat vis-a-vis de Palatul Regal, fiind găzduit în clădirea Muzeului Regal de Arte Frumoase și este dedicat pictorului suprarealist belgian René Magritte. Colecţia conține peste 200 din lucrările lui Magritte, picturi în ulei pe pânză, desene, guașe, sculpturi dar și obiecte personale și filme regizate de Magritte însuși. Colecţia este structurată în trei perioade: 1898 – 1929, 1930 – 1950 şi 1930 – 1950, muzeul fiind echipat cu tehnologie multimedia pentru a-ți oferi o experiență completă.
–Autoworld. Un muzeu pentru cei pasionați de mașini: aici se găsesc aprox. 350 de automobile, acoperind perioade de rogres tehnologic începînd cu sfârșitul secolul al XIX-lea.
–Muzeul de Științe Naturale Bruxelles. Fă un pas, mare, într-o lume dominată cândva de dinozauri și apoi schimbată de evoluția continuă. Muzeul de Științe Naturale din Bruxelles este o clădire gigantică, cu cinci expoziții diferite pentru a capta interesul copiilor mari și mici pentru o zi întreagă. Organizat într-o frumoasă clădire art nouveau, muzeul are un caracter educativ și interactiv.
14. Descoperă vecinii Grand Place ! Este util de știut că în imediata apropiere a Grand Place se află câteva locuri frumoase și celebre de vizitat, vei cunoaște mai bine istoria locului și îi vi descoperi farmecul. La nici 200 de metri este Galeria Regală St Hubert, concepută inițial cu rolul de scurtătură între două piețe. Prima galerie de acest fel din Europa, Galeria Regală St Hubert are 200 de metri lungime, este acoperită cu fontă și sticlă, e susținută de coloane elegante și te ademenește cu tot felul de magazine și restaurante scumpe însă. Galeria Regală St Hubert a fost inaugurată în anul 1847 de regele Leopold și are două mari secțiuni, Galerie du Roi și Galerie de la Reine ( Reginei) și o galerie laterală mai mică, Galerie des Princes (Galeria Prinților). Este o ocazie bună să admiri vitrinele impecabile și arhitectura maiestuoasă a locului.
Lângă această galerie se află câteva străduțe pietonale cu accent oriental, dacă avem în vedere că ești invitat, destul de insistent, să ei loc la o masă. La restaurantele de aici găsești cam tot ce ți-ai dori, de la kebap la pizza, la scoici după rețete belgiene, wok sau giros…
Un alt loc de admirat din apropierea Grand Place este și Bursa din Bruxelles, clădire impozantă ridicată între anii 1868 și 1873 ca un centru de afaceri, pe locul vechii piețe de unt și pe ruinele unei mănăstiri. Edificiul are multe ornamente si sculpturi semnate de artiști renumiți printre care și Auguste Rodin, fiind un loc tradițional de întâlnire pentru localnici.
15, La shopping. Dacă ai chef de shopping, trebuie să ajungi pe Rue Neuve, nu e departe de Galeria Regală ( la aproximativ 700 de metri), găsești aici și magazine cu prețuri pentru toate buzunarele.
16. Vizitează unul dintre cele mai frumoase orașe din Belgia și din Europa. Anvers, Brugges și Gent sunt la nici o oră de mers cu trenul, fiecare are farmecul său și atracțiile sale unice!
17. Nu uita să-ți cumperi Brussels Card dacă vrei să vizitezi muzee! Sunt trei variante Brussels Card, respectiv cu valabilitate 24 ore ( 22 €), 48 (30 €) sau 72 (38 €) de ore de la validare, ai intrarea liberă la unele dintre cele mai apreciate muzee și reduceri la unele restaurante și baruri.
18. Belgia este o țară mică și poți ajunge repede în orice colț al ei. Poți vizita orașe frumoase, vechi, castele sau atracții unice și celebre în lume, în doar câteva zile relaxate.
Cazare în Bruxelles
Sper că ți-a plăcut articolul și că te-a inspirat! Intră în povestea noastră, hai cu noi pe Facebook și pe Instagram! Îți mulțumim pentru Like și Share, așa ne arăți că apreciezi ceea ce facem cu pasiune ? !
#consilierturism #sfaturidecalatorie #top2019 #inspiratie #travelblogger #belgia
Visează, iubește, călătorește! ® Drum bun!
E demențial de frumos, un oraș imperial, patriarhal, o curățenie formidabila….
De acord! Iar ciocolata e atat de fina, delicioasa!
Toate informatiile sunt reale si deosebit de ajutatoare.
Multumesc
Mă bucur că v-am fost de folos, aceasta este și misiunea ConsilierTurism.ro! Mulțumesc pentru aprecieri!