Situat la 350 de metri altitudine, chiar deasupra orașului Amalfi, Ravello nu are ieşire la mare așa cum se pot mândri celelalte orășele de pe Costiera Amalfitană. Priveşte însă de sus la țărmul dantelat care i se întinde la picioare, până hăt departe, acolo unde Marea Tireniană se unește cu cerul de un albastru greu de descris în cuvinte.
 Impresii despre Ravello. Ravello are așadar o atmosferă oarecum aeriană, care te cucerește aproape instantaneu cu amplasarea sa pe un promotoriu stâncos, cu vegetația sa tropicală, casele din piatră cu influențe maure și străduțele impecabil pavate care se unesc în piațete cu iz medieval care îi dau un aer atemporal.
 
Vedere de la Villa Cimbrone. Terasa infinitului, Villa Cimbrone ( foto jos)
 
 
Villa Cimbrone
 
Preferatul artiștilor 
 
Bătut de soare, de briza mării și a muntelui în același timp, plin de flori și arbuști tropicali care înmiresmează aerul, Ravello s-a bucurat de prosperitate și de aprecierea bogaților dar și a scriitorilor, muzicienilor și artiștilor încă de acum un mileniu. Lista celebrităților care s-au lăsat vrăjiți de Ravello chiar este lungă și-i înclude, printre alții, pe Boccaccio cel care a amintit de oraș într- nuvelă din Il Decamerone ( Decameronul) și pe Richard Wagner, care și-a găsit aici insiprația și a compus aici o parte din opera „Parsifal”. Ibsen, André Gide, Joan Miró, Enrico Caruso, Toscanini, Grieg, Giuseppe Verdi și Thomas Mann sunt alți vizitatori de seamă ai acestui loc cu adevărat special. Gore Vidal și-a trăit o parte din viață în Ravello, la vila La Rondinaia, unde și-a scris opera și a primit personalități marcante din toate domeniile de activitate, precum Tennessee Williams, Zeffirelli, Mick Jagger, Sting sau Hillary Clinton. J F Kennedy, Roberto Rosellini, Federico Fellini și Winston Chruchill au trăit și ei clipe deosebite în acest loc special numit Ravello, care a reușit să-l farmece chiar și pe temutul Stalin.
 
Valea Dragonului

Piața Domului din Ravello
 
 
Pe Valea Dragonului,  pe un singur sens 
 
Nu pot decât să-mi imaginez cum se călătorea în zonă Coastei Amalfitane pe vremuri, bănuiesc că deloc ușor și comod. Chiar și în prezent se ajunge destul de dificil la Ravello, pe un drum strâmt de munte care are porțiuni în care se merge doar pe un singur sens, atunci când ai undă verde de la semafor…
Ai însă mai mult timp să observi muntele terasat cu greu de localnici spre a da viață livezilor de lămâi și plantațiilor de măslini și de viță de vie, precum și vilele cochete și hotelurile umbrite de chiparoși și leandri de pe Valea Dragonului, cea care te conduce către Ravello.
 
O piață și două obiective de văzut Piazza del Duomo 
 
Aici, te întâmpină înainte de toate o parcare scumpă, poate cea mai scumpă de pe Coasta Amalfi, apoi urmează un urcuș lejer, numai bun să te dezmorțești și să-ți faci încălzirea pentru excursia ( nu foarte grea totuși) care va urma. Desigur, te poți opri imediat în Piața Domului, la una dintre terase, sau la magazinele cu porțelan tradițional cu puternice influențe maure sau cu poduse locale. Dar în Piața Domului se află două dintre obiectivele care merită văzute, Domul-Catedrala care datează din anul 1083 și Villa Rufolo, celebrul loc unde are loc Festivalul de Muzică din Ravello, dedicat compozitorului german Richard Wagner. Nu foarte departe, după un drum pietruit, mărginit de case aristocrate, cu influențe arabe vizibile, cu garduri din piatră năpădite de flori sau culturi de viță de vie cât vezi cu ochii, coborând către mare, este un alt loc deosebit, Villa Cimbrone, pentru care unii au venit special în Ravello.
 
 
 
Villa Cimbrone
 
Cimbrone 
 
Villa Cimbrone, ca un templu dedicat naturii
 
Construită parcă deasupra mării, plină de flori și arbuști care te fac să te simți ca într-o grădină botanică, Villa Cimbrone  a fost adusă în atenția publicului de Ernest William Beckett, alias Lord  Grimthorpe la începutul secolului al XX-lea. Vechea construcție care se găsea pe proprietatea sa f a fost îmbogățită cu antichități,  picturi și relicve colectate din toată Italia. Astăzi, grădinile Cimbrone sunt precum un templu dedicat naturii, pline de chiparoși, leandri, bougainville, trandafiri și alte flori și arbuști  care înmiresmează văzduhul și pigmentează totul în mii de nuanțe de flori. În acest decor dintre munte și mare te plimbi printre fântâni, temple, grote și pavilioane, și chiar te poți caza dacă îți permiți să dormi în camere în care au fost găzduite celebrități precum actrița Greta Garbo. Alei umbrite te conduc către Terrazza dell’Infinito, un soi de faleză la înălțime cu un picior deasupra mării, cu o priveliște uimitoare asupra Golfului Salerno. „Cimbrone” amintește de vechiul nume al promotoriului stâncos, Cimbronium,  pe care se aflau ruinele unei vile romane, care a fost apoi transformată într-o casă spațioasă, fostă reședință a familiilor de nobili.
Villa Cimbrone se poate mândri că oferă cele mai spectaculoase panorame asupra Coastei Amalfitane, de la înălțime, calitate pe care și-o „dispută” cu rivala sa „tradițională”, Villa Rufolo.
 

Villa Rufolo
 
 În ritmul muzicii, la Villa Rufolo
 
La sud de Catedrala din Ravello observi un turn destul de modest, care datează din secolul XIV și marchează intrarea în această vilă celebră. Creație a scoțianului Scott Neville Reid, Villa Rufolo a fost construită pe locul unui imens palat al familiei Rufolo care data din secolul al XIII-lea și care a fost în timp reședință a episcopilor și a găzduit chiar și regi, precum pe cel al regatului Neapole. Locul este parcă special creat pentru capete încoronate, cu vederi panoramice ample, flori, arbuști de toate felurile, citrice și plante aromatice. Clădirile originale, o îmbinare reușită între stilul arab, cel sicilian și al arhitecturii norman, mai păstrează din strălucirea de altă dată, chiar dacă în timp s-au degradat și au fost supuse renovărilor și modernizărilor. Grădina Vilei Rufolo, amenajată în secolul al XIX-lea, este cea care l-a vrăjit pe Wagner, cel al cărui nume îl poartă festivalul din Ravello, care s-a branduit în „Città della Musica„.
 
 
Villa Rufolo
 
Villa Rufolo

 
Domul cu hramul Sfântului Pantelimon este plasat în piața centrală a orașului împrejmuită de pini. Această catedrală modestă, așa cum îi stă bine unui monument care datează din anul 1083, găzduiește adevărate comori de artă și relicve, unele aparținând Sfântului Pantelimon, patronul orașului Ravello.
Ravello este un oraș care merită văzut, ți se lipește de suflet, te încântă, pur și simplu! Vei iubi străduțele sale pietruite, te vor ademeni cărările care coboară sper mare, șerpuind printre lămâi și portocali. Vei adora marea de la picioarele tale și senzația de libertate pe care ți-o împrumută vântul cu miros de mare și pini. 
Citește și despre alte orașe deosebite, minunate de pe Costiera Amalfitană precum Positano și Amalfi și despre tentațiile culinare la care trebuie să spui „Da” aici.

Sper că ți-a plăcut acest articol și că te-a inspirat Intră în povestea noastră, hai cu noi pe Facebook și pe Instagram! Îți mulțumim pentru Like și Share, așa ne arăți că apreciezi ceea ce facem din pasiune ? !

#consilierturism #sfaturidecalatorie #italia #inspiratie #travelblogger 

Visează, iubește, călătorește! ® Drum bun!

Galerie cu fotografi din Ravelo 

Villa Maria restaurant
Vedere către orașul Amalfi( foto sus).Porțelan tradițional ( foto jos) 
 
 
 
ravello villa rufolo coasta amalfi.jpg
 
cimbrone ravello.jpg
 
ravello scene festival.jpg
error: Acest continut este protejat!!

Pin It on Pinterest

Share This