Cele mai bune destinații din Europa, premiate cu „Oscarul în turism” la gala World Travel Awards. Ceremonia a avut loc la Atena, la finele săptămânii trecute. Gala World Travel Awards, echivalentul premiilor Oscar în turism. a fost înființată în 1993 pentru a recunoaște, recompensa și celebra excelența în toate sectoarele cheie ale industriei călătoriilor, turismului și ospitalității. În prezent, brandul World Travel Awards ™ este recunoscut la nivel mondial ca un semn distinctiv al excelenței în industria ospitalității.
–Cea mai bună insulă din Europa a fost desemnată, pentru a cincea oară în ultimii șase ani, Madeira. Amplasată în mijlocul Oceanului Atlantic, Madeira este teritoriu portughez și parte a arhipelagului Madeira, alături de insulele Porto Santo, Desertas și Selvagens. De origine vulcanică, Madeira are un relief muntos, peisaje dramatice de coastă, sate și orașe cu o arhitectură tradițională și plaje cu nisip negru. Se remarcă prin vegetația abundentă, motiv pentru care a fost supranumită “Grădina Atlanticului”.
Au fost nominalizate și Insulele Azore ( Portugalia), Baleare ( Spania), Canare ( Spania), Malta, Sardinia ( Italia), Sicilia ( Italia), Ciclade ( Grecia).
–Cea mai bună destinație pentru plajă a fost desemnată în acest an Peninsula Peloponez, sudul Greciei. 2018 este cel de-al doilea an consecutiv în care Peloponez primește distincția World Travel Awards.
Cu o istorie foarte veche ( cu importante situri arheologice antice precum Olympia, Epidaurus, Mycenae, cu biserici bizantine și castele uimitoare) cu un relief variat și o linie de coastă lungă și diversă (plaje nisipoase și netede la vest și stâncoase și dantelate spre est), Peloponez este tot mai căutată pentru vacanțe și călătorii. În afară de plaje, în Peloponez sunt numeroase obiective turistice celebre precum Corintul antic, Castelul Methoni, orașul Nafplio, Mycenae, Mystras și Epidarus (site protejate de UNESCO).
Au mai concurat la titlul de “Cea mai bună destinație pentru plajă” insula Mallorca (Spania), regiunea Algarve (Portugalia), insula Corfu (Grecia), Marbella (Spania), Cannes ( Franța), Oludeniz (Turcia).
-“Cea mai bună destinație de city break” în 2018 a fost desemnată Atena. Capitala Greciei este unul dintre cele mai vechi și mai interesante orașe din lume, condiderată leagănul civilizației europene. Athena are o serie de obiective celebre, primul pe listă fiind Parthenonul de pe dealul Acropole ( ambele în patrimoniul UNESCO), Templul lui Zeus și teatrul lui Dionysos. Teatrul și Agora romane sunt alte atracții de neocolit ale Atenei, ca și Arcul lui Adrian, Muzeul Național de istorie și lista poate continua cu Piața Syntagma și Parlamentul elen. Acropole este în mijlocul orașului și la baza sa se află vestitul cartier petrecăreț Plaka, iar gurmanzii nu vor ocoli Piața Monastiraki.
Printre orașele care au concurat la titlul de “Cea mai bună destinație city break” se numără Amsterdam (Olanda), Berlin (Germania), Belfast ( Irlanda de Nord), Paris ( Franța), Roma și Veneția ( Italia).
-“Cea mai bună destinație din Europa” a fost desemnată Lisabona. Capitala Portugaliei are o poziționare de invidiat, o istorie foarte veche și urme evidente ale acesteia, o atmosferă relaxată și mult soare. Lisabona este un oraș pitoresc, plin de culoare și arome, cu multe obiective care amintesc de vremurile în care navigatorii plecau pe ocean să cucerească noi teritorii. Unele dintre acestea sunt Turnul Belem ( UNESCO) și Monumentul Descoperirilor, dar nu ar trebui ratate nici Mănăstirea Jerónimos, Castelul Sao Jorge sau plimbarea cu tramvaiul galben.
Și-au dorit acest titlu și au fost nominalizate și Amsterdam (Olanda), Barcelona ( Spania), Berlin ( Germania), Londra (UK), Moscova ( Federația Rusă), Geneva ( Elveția), Viena ( Austria), Roma și Veneția (Italia).
–Sankt Petersburg a primit premiul “Cea mai bună destinație de croazieră”. Sankt Petersburg este al doilea cel mai mare oraș al Rusiei și e vizitat din ce în ce mai mulți turiști. Anul trecut, a primit peste 7,2 milioane vizitatori, jumătate fiind străini. St. Petersburg are în palmares și alte premii, precum “Cea mai bună destinație din Europa” în 2015.
Supranumit „Orașul Țarilor” sau „Orașul celor 101 insule”, Sankt Petersburg este celebru pentru Noptile Albe, festival care are loc la finele primăverii, când soarele aproape că nu mai coboară sub linia orizontului la apus și începe să strălucească din nou la ora 3 am. Sankt Petersburg este un oraș imperial, cu multe palate, catedrale și muzee de vizitat.
Sper că ți-a plăcut și acest articol și că te-a inspirat pentru viitoarele vacanțe și călătoriii! Te invităm alături de noi pe Facebook și pe Instagram să descoperi și mai multe destinații și experiențe interesante.
Îți mulțumim pentru Like și Share, așa ne arăți că apreciezi ceea ce facem din pasiune ?!
#travel #travelblogger #consilierturism #triptips #sfaturidecalatorie #top2018 #holiday #inspiratie #travelblogger
Visează, iubește, călătorește! ® Drum bun!
Confirmări/Notificări