A venit vremea să aruncăm un ochi pe listele cu destinațiile recomandate ale anului 2017, pentru că este timpul bilanțului și a noilor planuri. Acel timp când visăm mai mult cu ochii deschiși, așteptăm cel puțin un miracol, ne cuibărim lângă sobă și ne refugiem într-o poveste bună cu un ceai delicat sau un vin fiert. E vremea să ne facem liste cu speranțe și dorințe de îndeplinit și planuri de acțiune.

Și în noaptea de An Nou ieșim afară, privim o stea ce pare că strălucește numai pentru noi și vrem să credem din tot sufletul că măcar unele, cele mai mari, din toate dorințele noastre se vor împlini. Printre acestea, fără îndoială una trebuie să aibă legătură cu călătoriile.

Cu toții- sau cei mai mulți-ne dorim să putem călători mai mult și să ajungem în acele locuri mai puțin bătute de toată lumea. Pentru a alege mai ușor destinațiile pentru 2017, am adunat aici o mulțime de țări, regiuni, orașe recomandate de diferite publicații cunoscute în toată lumea. În unele locuri poate ați fost, însă sigur că restul vă așteaptă.

Și pentru că o vorbă veche ne convinge că niciodată să nu spunem “asta e imposibil”, să vedem la ce destinații putem visa. Și nu numai.

Țările recomandate pentru 2017 de Lonely Planet

Deși internetul a schimbat întreaga lume și modul în care alegem să călătorim, trebuie să recunoaștem că unele lucruri – deprinderi – sunt de neschimbat. Una dintre acestea: și în anul de grație 2016 am așteptat cu nerăbdare luna decembrie fiindcă ne aduce, printre altele, și topurile Lonely Planet cu destinațiile recomandate pentru anul ce va urma.

Și uite care sunt cele zece țări despre care autorii de la Lonely Planet ne spun că “nu ne permitem să le ratăm” în 2017. Să vedem și să sperăm că nu ne vom permite asta.

1. Pentru cei mai mulți dintre noi, Canada e țara unde te duci dacă vrei să pleci definitiv din România și nu ai norocul să ieși la loteria vizelor pentru America. Probabil rar ne gândim la Canada ca la o destinație turistică, însă trebuie să recunoaștem că e una din cele mai frumoase țări pentru că, spre deosebire de altele, reușește să-și îngrijească-protejeze natura cât se poate de bine. Canada este așadar pe primul loc în topul Lonely Planet, care vede în schimbările pozitive ale țării influența energică a lui Justin Trudeau (nu, nu e un actor ori un cântăreț, cum am crezut o secundă și noi, dar apoi ne-am amintit de celebrul moment cu micul prinț George care i-a refuzat premierului canadian invitația de a bate palma). În 2017, Canada celebrează 150 de ani de independență (la 1 iulie 1867 a devenit prima țară independentă din Imperiul Britanic) și cu siguranță canadienii vor ști cum să petreacă, au început deja pregătirile.

2. Autorii Lonely Planet îndrăznesc să ne provoace mai mult și plasează Columbia în topul destinațiilor 2017, deși, tot ei ne reamintesc, țara a fost decenii la rând în război civil și devastată de crime. Așa că doar călătorii cu adevărat aventuroși se încumetau să ajungă aici. Și totuși, Columbia are ce-i trebuie pentru a-și fermeca vizitatorii. Mixul de cultură, natură și ospitalitate ar putea face din această țară sud-americană o destinație tot mai atractivă. Pentru asta, nu-i va strica (dimpotrivă) nici planificata vizită a papei Francisc, în 2017, ceea ce înseamnă prima vizită papală în Columbia după 30 de ani.

3. În 2017, Finlanda, o altă destinație din topul Lonely Planet, celebrează o sută de ani de independență, după dispute și războaie de peste opt secole cu Rusia și Suedia. Finlandezii nu vor pierde ocazia să-și arate lumii întregi bucuria și tot anul în toată țara vor fi sute de evenimente, de la concerte la experiențe culinare, de la seri la saună la expoziții de postere vintage. Vor inaugura și se vor lăuda cu noul parc național ce se întinde pe 11.000 de hectare, împânzit cu păduri de pini și traversat de râuri.

4. Există o glumă printre localnicii din Republica Dominicană: dacă Cristofor Columb s-ar ridica din mormânt și s-ar întoarce în Caraibe, singura insulă pe care ar recunoaște-o ar fi cea a Rep. Dominicane. Aici, singurii zgârie-nori care se văd sunt palmierii. Dacă ajungi aici în 2017, vei putea verifica dacă localnicii au sau nu dreptate. Lonely Planet sugerează că ar fi bine să faci asta, deoarece în 2018 se va deschide primul complex turistic mare de pe insulă care va “pava” drumul spre o nouă eră în ce privește stilul de turism în Republica Dominicană.

5. Nimic nu îl poate determina pe un călător să se abată de la drumul lui. Nici măcar cutremurele de pământ ce au afectat Nepalul în 2015. Acesta a rămas în continuare “bătut” de călători pentru că, din perspectiva lor, nu contează cât de mult s-a pierdut, contează ce a rămas și asta trebuie apreciat. Dacă ajungi în Nepal, vizitezi locuri, cumperi de la localnici, poți în acest fel și să ajuți la reconstruirea a ceea ce are valoros și autentic Nepalul.

6. Clima temperată face din acest teritoriu britanic din Oceanul Atlantic o destinație perfectă de vacanță. Insulele Bermude sunt prinse în recife perfide fiind astfel printre cele mai atractive pentru amatorii de scufundări. Cu orbitoare bougainvillea, case pastelate și vile impunătoare pe care se scurg plante verzi parfumate, acest loc pare o bucată manierată a unei Anglii rurale iscate într-o zonă cu mult soare și vreme frumoasă.

7. Mongolia este o altă propunere a celor de la Lonely Planet pentru 2017. În anul ce urmează, se va inaugura un aeroport modern în capitala Ulaanbaatar, ceea ce e un pas important în modernizarea țării și deschiderea sa către lume. Dincolo de orașul ce se dorește tot mai occidental, cu clădiri-turn din sticlă și oțel, Mongolia impresionează prin splendida sa zonă rurală. Mongolia are trei situri sub protecția UNESCO. Acestea sunt: Lacul Uvs, cel mai mare lac din Mongolia ; Valea Orkhon, Orkhon fiind un râu cu o lungime de peste 1100 kilometri, pe traseul căruia se află ruinele orașului Karakorum sau Qara Qorum (Muntele Negru, în mongolă), fosta capitală a Imperiului Mongol ; o zonă vastă a munților Altai (Munții de Aur).

8. Oman a fost multă vreme destinația cea mai avantajoasă a Arabiei, însă, ne spun cei de la Lonely Planet, lucrurile se schimbă de când numărul zborurilor este tot mai mare și hotelurile de lux apar cu o viteză amețitoare (și de invidiat). Este cunoscut pentru plajele cu nisip alb, apele turcoaz și o vreme numai bună de petrecut în aer liber tot timpul anului. Printre destinațiile din Oman amintim: Bahla, un orășel și oază, cu un monument UNESCO ; Muscat, capitala istorică ; Sohar, despre care se spune că e locul de naștere al legendarului Sindbad ; Sur, unde și azi se mai construiesc manual tradiționalele corăbii numite dhow-uri ; munții Hajar ; insula Masirah, un paradis al țestoaselor ; Wasiba, o zonă cu dune de nisip ce se întinde cât vezi cu ochii.

9. Cunoscută cândva ca Birmania (nimeni nu poate uita “Zilele Birmaneze”, nu ?), Myanmar se schimbă și asta i-a făcut pe cei de la Lonely Planet să se entuziasmeze și să includă această țară din sud-estul Asiei în topul destinațiilor 2017. Și țara e gata să-și primească turiștii, ne asigură LP ma ales că a mai fost deja inclusă în diferite topuri. Orice călătorie are și provocările ei, însă recompensa de aici o Asie necunoscută, unde viața pulsează după ritmul rugilor șoptite de călugări și în sunetul clopotelor de la temple. Unul din cele mai fascinante locuri este Bagan, unde se află cele mai mari și mai numeroase temple budiste, pagode, stupe și ruine din lume, multe datând din secolele al XI-lea și al XII-lea. S-a estimat că au fost 13.000 de temple și stupe, azi însă au mai rămas în jur de 2.200. “Un oraș aurit și plin de viață cu clopote zăngănitoare și sunete foșnitoare de la veșmintele călugărilor”, așa a descris Marco Polo atmosfera de la Bagan.

10. Ultima recomandare în topul LP, Etiopia, este, fără îndoială cea mai mare surpriză. Probabil, nu sunt mulți cei care s-au gândit vreodată să viziteze această țară, dar după ce avem curiozitatea să descoperim de ce a fost inclusă în topul destinațiilor de neratat în 2017 ne vom convinge cât de mult pierdem dacă nu mergem cel puțin o dată în Etiopia. După ce afli mai multe, probabil chiar vei dori să trăiești acolo, măcar o vreme, fiindcă unde altundeva în lume ai 13 luni într-un an (de fapt sunt 12 luni, fiecare cu 30 de zile la care se adaugă, la sfârșit de ani, alte câteva zile) și devii instant mai tânăr cu ceva ani – modul lor de a calcula timpul se bazează pe calendarul Ge’ez (inspirat de cel antic al populației copte, fiind cu șapte-opt ani în urma calendarului gregorian, cel adoptat de majoritatea țărilor). Pe scurt, asta înseamnă că acolo e anul 2009. Anul nou la etiopieni cade în luna septembrie, însă firește că nu numesc așa această lună. Dincolo de măsura timpului, Etiopia cucerește cu exotismul ei. Indiferent că faci drumeții prin munții Simien pentru a observa fauna sălbatică ce hoinărește pe aici așa cum nu se mai vezi nicăieri pe Pământ sau mergi în Lalibela pentru bisericile ortodoxe sculptate în piatră, aflate în patrimoniul UNESCO, sau faci o plimbare cu barca pe apele liniștite ale lacului Tana ca să vizitezi o veche mănăstire, peisajele Etiopiei îți încarcă sufletul de frumusețe.

10 orașe de văzut în 2017 – Merida, Pistoia, Lisabona

La capitolul orașe, Lonely Planet ne recomandă Bordeaux ( foto sus) din Franța, numit cândva “Frumoasă Adormită”, azi însă un oraș complet diferit, viu, dinamic, gata oricând de un eveniment care să-l pună în valoare. Pentru o vacanță cu gust aparte, Cape Town, din Africa de Sud, impresionează cu bucătăria locală. Los Angeles cucerește probabil cu plajele lui și toate superficialitățile lumii, Merida, Mexic, are o ofertă culturală irezistibilă (a fost desemnată Capitală Culturală a Americii în 2017 – serios!) – de la muzică live, la tot felul de spectacole (și nu mai vorbim de cel culinar ce se pare că devine mai fierbinte decât un ardei Habanero).

Pitorescul orășel toscan Pistoia, Italia, numit “mica Florență” (deși nici un sfert din turiștii Florenței nu ajung aici) ademenește cu arta și arhitectura. Cu reclame orbitoare și zgârie-nori ce amețesc, dornică de a fi mai verde, mai prietenoasă, mai atractivă, capitala Coreei de Sud este și un paradis al gurmanzilor. Una din atracțiile din Seul este Cheong-gye-cheon, un proiect ce a transformat o veche autostradă într-un parc central, cu alei, poduri, cascade – un loc perfect de relaxare pentru cei peste 10 milioane de locuitori ai metropolei asiatice. Și pentru turiști, evident.

Cu șirul ei de atracții turistice și experiențe memorabile – una din experiențele de neratat în Lisabona este fără îndoială călătoria cu tramvaiul –, cu evenimente culturale irezistibile și o bucătărie savuroasă, Lisabona este cu siguranță o destinație ce se lipește repede (aproape) de inima oricui. Și totuși, este mereu în urma altor orașe europene nu neapărat mai interesante, dar cu siguranță mai bine promovate. Ceea ce într-un fel e în avantajul călătorului care se poate bucura de această destinație la prețuri mult mai avantajoase pentru el.

O altă destinație pe care ne-o recomandă LP pentru 2017 este și Moscova – chiar dacă e una destul de scumpă pentru mulți dintre noi. Piața Roșie – inima Moscovei și primul loc unde ajung majoritatea turiștilor –, Muzeul Kremlin, Muzeul Pușkin și alte zeci de muzee, catedrale, biserici, străzi vechi, toate pot dezvălui un oraș așa cum poate nu ți-l imaginezi. Pe locul 10, Lonely Planet a pus „Orașul trandafirilor„, Portland, Oregon, Statele Unite. Portland e descris ca orașul care nu încearcă să impresioneze pe nimeni și tocmai de aceea impresionează pe toată lumea. Așa o fi, iar dacă merge cineva, așteptăm să aflăm e impresionant aici.

Regiuni inedite recomandate de Lonely Planet pentru 2017

  1. Choquequirao, Peru, ascunsă în valea Apurimac, a fost ultimul refugiu al incașilor în fața conchistadorilor.
  2. Taranaki ( foto sus), Noua Zealandă, o zonă atât de izolată și puțin traversată încât anecdota spune că majoritatea călătorilor care au ajuns aici pur și simplu s-au rătăcit și au apucat drumul greșit.
  3. Insulele Azore (Açores, în portugheză), unde natura pare că a împrumutat câte ceva de la multe alte destinații: vulcani hawaieni, sătuce medievale portugheze, izvoare termale scandinave, uriașe stânci irlandeze. Arhipelagul aflat la 1.600 km de țărmul Portugaliei face parte, împreună cu Madeira, Insulele Canare și Capul Verde, ddin regiunea biogeografică Macaronezia, care înseamnă „Insule fericite„.
  4. North Wales, Țara Galilor, Regatul Unit, unde numărul castelelor (și în special al celor bântuite) e impresionat, ba chiar amețitor.
  5. Australia de Sud, cu vinuri bune, festivaluri pe măsură, peisaje sălbatice, climă perfectă.
  6. Aysén, Chile, cea mai puțin populată regiune din țară, și e de înțeles, fiind presărată cu lacuri, canale, fiorduri.
  7. Tuamotus, Polinezia Franceză, acel paradis tropical pe care îl vezi în reclame și te face să zâmbești de câte ori îl visezi (probabil).
  8. Zona de coastă a Georgiei, SUA, de care nici americanii nu prea au auzit, dar asta nu înseamnă că nu există și nu va fi o revelație pentru orice călător.
  9. Perak, Malaezia, cu insula Pangkor destinația de bază.
  10. Inelul lui Kerry, Irlanda, un drum turistic de-a lungul țărmului peninsulei Iveragh.

Vogue povestește și despre Transilvania

Într-un top cu șase destinații din zona Balcanilor, Vogue le sugerează cititorilor să includă pe listele lor cu locuri de văzut în anul 2017 și Transilvania, faimoasă pentru orășelele ei medievale și prea cunoscuta poveste cu Dracula. Dar, spune autorul, Transilvania are de oferit mai mult decât o legendă și merită explorată pentru a-i descoperi sătucele pitorești, peisajele sălbatice, bisericile fortificate și multe alte atracții ce li se arată celor curioși. În același top, apare și „adormitul orășel” Himara, din sudul Albaniei, ce se întinde între munții Ceraunieni și coasta mării Ionice. Un loc unde priveliștile spectaculoase nu pot plictisi pe cineva. Amatorii de drumeții pot face trasee prin Parcul Național Llogara, unde, dacă au noroc, pot observa lupi, pisici sălbatice, vulturi.

Gurmandă și cunoscătoare de vinuri, ne prezintă autorul Herțegovina, regiunea sudică din Bosnia-Herțegovina, și ne recomandă să găsim o gazdă unde putem gusta produsele tradiționale și vinul zonei. Cascada uimitoare de la Kravice este de neratat, înainte de a merge la Mostar, un oraș ce te poate fermeca în diferite moduri: cu podul Stari Most, peste râul Neretva, despre care localnicii spun că este cel mai faimos pod din Balcani (discutabil, desigur), cu o cafea turcească, cu o moschee, cu arta stradală. După toate acestea, un popas la Blagaj, una din cele mai frumoase mănăstiri din Herțegovina, va fi o nouă revelație a acestei regiuni aproape necunoscute turiștilor. Și într-un fel nu e deloc rău.

Ohrid este o altă destinație balcanică recomandată de Vogue, un oraș din Macedonia cu o lungă istorie, prețuit pentru obiectivele lui culturale, fiind de altfel inclus și pe lista monumentelor UNESCO din 1980. Cuibărit între înălțimi montane, la aproape 3.000 de metri altitudine, și lacul Ohrib, pe lângă istorie și cultură, orașul e binecuvântat și cu peisaje uimitoare. Un oraș plin de farmecul unei lumi vechi, îndepărtate, care ne este uneori tot mai aproape. Aflată pe o stâncă deasupra lacului, biserica sf. Ioan Teologul (cunoscută și ca biserica Kaneo) este cea mai vizitată pentru panoramele pe care le oferă. Priveliști spectaculoase cu orașul se obțin și din vârful vechii cetăți a regelui Samoil, cea mai veche fortăreață din zonă.

Așezat la poalele munților Šar (Sharr) pe malul râului Bistrica și gazdă a bogatei arhitecturi bizantine, Prizren din Kosovo e un păzitor al istoriei și creativității. În fiecare august, în oraș are loc DokuFest, cel mai mare festival de film din Kosovo, cu spectacole de live, expoziții de fotografie și peste 200 de filme realizate în toată lumea.

Belgrad, Serbia, e descris ca unul din orașele cu cele mai vibrante vieți culturale din Europa și nu e o surpriză. Pentru că e locul unde trecutul și prezentul se combină frumos și îndrăzneț. Aici, și numai în acest oraș viu și dinamic, de-a lungul Dunării și râului Sava, poți merge în unul din cele peste 200 de localuri plutitoare – cafenele, restaurante, baruri, cluburi, numite de localnici splavovi. Cine ajunge aici, trebuie să facă și o plimbare în Dorćol – Manhattan-ul Belgradului (cum numesc unii acest cartier, deși poate că nu toți ar spune asta) –, un loc special pentru localnici și unul din cele mai vechi cartiere ale orașului.

Unde ne trimit editorii Condé Nast Traveler în 2017

În primul rând în Canada. Această țară nu lipsește nici din lista lor (cum am spus, canadienii au un motiv serios de sărbătoare în 2017, și anume 150 de ani de independență). O ocazie ce deschide pentru oricine posibilitatea de a beneficia și de un card Discovery ce oferă în 2017 acces gratuit oricui (nu doar canadienilor) în toate parcurile naționale ale Canadei. Tentant!

-În Ohio, Indiana, Michigan, Nebraska, Dakota și alte câteva state, adică în Vestul mijlociu (nu sălbatic) al Statelor Unite și asta înseamnă orașe pitorești și tot felul de locuri de explorat.

-Dincolo de Havana, e viață, viață cubaneză de descoperit și trăit prin experiențe autentice – moartea lui Fidel Castro va schimba fără îndoială țara și toată atmosfera vintage care atrăgea călătorul (cu siguranță nu și pe cei care trăiau zi de zi cu ea). Aceasta va începe să pălească la un moment dat și acele mașini de epocă, clădiri vechi, spirit de odinioară vor mai rămâne doar în filme și fotografii. Așa că, dacă vrei să o mai surprinzi, nu mai amâna mult o călătorie în Cuba.

-La Atena. Acropolele, cu celebrul edificiu Partenonul, monument UNESCO, Agora, cu o frumoasă vedere spre Acropole, Kerameikos, vechiul cimitir, schimbarea gărzilor, muzee, galerii, ruine, temple, artă, istoria, cultură – Atena din Grecia, locul unde ceea ce e vechi continuă să ne fascineze și să ne atragă.

Scoția. Despre Scoția se spune că nu te plictisește niciodată și niciodată o vacanță nu îți ajunge ca să te bucuri de tot ce oferă. Numai dacă ne gândim la Edinburgh și am vrea să prelungim călătoria.

-În Norvegia, Finlanda, Suedia. Scandinavia de vizitat „la pachet”. Știm ce pot, ce au, cum ademenesc – și mai știm că sunt extrem de scumpe. Dar dacă ne gândim la peisaje, aventuri, fiorduri…

-În colorata Portugalie. Portugalia e pe lista multora în 2017 și are și de ce. Cu atât de multe locuri și atracții, Portugalia e un regal pentru orice călător. Câteva din acestea: Obidos, un orășel medieval nu departe de Lisabona; Algarve, cunoscută pentru plajele ei frumoase și cluburile de golf; Sagres – Capătul lumii;  Fatima, unul din celebrele locuri sacre ale Europei; Sintra cu Palácio da Pena; Coimbra, cândva capitala Portugaliei; Evora, un oraș istoric unic, cu vechi străduțe labirintice, fântâni în stil renascentist, curți maure și turnuri gotice.

Croația cunoaște o creștere constantă în interesul turiștilor din lumea largă. Opatija, Hvar sau Dubrovnik sunt deja cunoscute, dar mai puțin explorată e zona de țărm a țării, cu insulițe și sătuce pescărești izolate. În pitorescul orășel Zablaće, Brad Pitt vrea să deschidă un complex hotelier, de lux firește, așa că e bine să mergi acolo înainte de a ajunge paparazii peste tot.

-Cunoscut mai ales pentru semnificația religioasă (Zidul Plângerii e cel mai vizitat obiectiv turistic din Israel), Ierusalim este de fapt și un loc special pentru artiști și oameni de cultură din toată lumea. Dincolo de biserici, temple, muzee, orașul are galerii, expoziții de artă, dar și zone de divertisment și shopping.

Alte destinații recomandate de CN Traveler și unde am vrea să ajungem. Noua Zeelendă, cu peisajele ei ca dintr-o carte poștală și de aceea sunt atât de fotografiate și visate ;  Tokio – Kyoto, dar dacă e nevoie ne putem mulțumi și numai cu Tokio, visul oricui călător ; Zimbabwe, pentru cascada Victoria și pentru a porni în căutarea Big Five (cele cinci mari mamifere ale Africii: leul, elefantul african, bivolul sălbatic, leopardul, rinocerul) ; Buenos Aires, orașul cu pașii lui Borges și cu pași de tango ; Uruguay, țara cu plaje splendide ce se întind pe kilometri, mâncare extraordinară, vinuri excelente – și totuși, puțini turiști merg aici ceea ce o face perfectă pentru cei care iubesc spațiile, locurile liniștite și se bucură de tot ce are natura mai simplu și bine păstrat.

Să faci mai degrabă decât să vezi – Traveller Australia

Mereu va fi întrebarea: unde să merg pentru a avea vacanța visurilor mele? Cei aventuri mă așteaptă? Ce mi-ar plăcea cel mai mult să experimentez? Nimeni nu are răspunsul universal, însă Traveller Australia ne spune că 2017 trebuie să fie un an al experiențelor, a trăi ca un localnic, a face mai degrabă decât doar a privi.

Câteva din sugestiile Traveller pentru o vacanță a experiențelor

Cunoscută (sau ar trebui să fie) pentru vechile ruine ale civilizației mayașe de la Tikal, orașele coloniale, lacul Atitlan înconjurat de vulcani și de fermecătoare sătuce, Guatemala poate fi o alegere pentru o vacanță activă.

Dacă ești pasionat de gastronomie, poate că știi care e singurul oraș din lume unde se află trei din cele mai bune restaurante aflate în top 30. Dacă te gândești la Londra, Paris, Roma, New York – nu te mai gândi. E Lima. Da, capitala peruviană, perfectă pentru cei cu gusturi.

Chiar dacă ai mai fost, Spania e o destinație ce pare inepuizabilă – mereu îți poate scoate în cale ceva nou. Pentru aventurierii care vor să iasă din ruta clasică a destinațiilor spaniole, Traveller le recomandă Galicia și Asturia, în nord, sau, în sud, Extremadura și Castilla la Mancha. Nu trebuie uitat nici de celebrul Camino de Santiago, un traseu sacru al pelerinilor din lumea toată.

Surprinzător, autorul destinațiilor 2017 de la Traveller recomandă unul din locurile cel mai puțin probabil de a fi pus pe lista vreunui turist. Și totuși, încearcă să ne convingă că Palestina e o țară ce ne va fascina și ne va surprinde prin faptul că este un loc primitor. Și mâncărurile sunt extraordinare. Oricum, înainte de a porni la drum, e bine să verifici la ministerul afacerilor externe ultimele anunțuri de securitate – scopul e să te întorci cu amintiri ce merită păstrate.

O altă destinație care ne ademenește mult și definitiv din lista Traveller este Elveția.  Destul de aproape de România (în plus, acum sunt și curse aeriene low-cost, ceea ce o face mai accesibilă), Elveția este, cum știm cu toții, incredibil de atractivă. Cu orașe tipice, ca Berna sau Zurich, farmecul Elveției stă de fapt în natura ei, din vârfurile semețe din jurul Lauterbrunnen la dealurile înverzite ale văii Emmental. În Elveția nimeni nu poate merge fără bocanci de munte – pentru câteva peisaje pur și simplu fabuloase, alege acest traseu de șase ore de la Schynige Platte la Grindelwald First.

Destinațiile recomandate de National Geographic Traveler

Topul celor mai bune destinații turistice din lume de vizitat în 2017 realizat de National Geographic Traveler include țări precum Malta, Columbia, Finlanda, Maroc și Rusia. Sunt recomandate 21 de destinații, împărțite pe trei categorii, respectiv orașe, natură și cultură.

Pentru amatorii de drumeții. La categoria natură, prima pe lista National Geographic Traveler este insula Kauai din Hawaii. Kauai atrage cu peisajele sale cu vegetație tropicală din care nu lipsesc stâncile înalte, cascadele și pădurile de mahon. Aici s-au turnat zeci de filme, inclusiv din franciza ‘Jurassic Park’.

Finlanda este și ea recomandată celor care caută  liniștea în mijlocul naturii. Aici pot fi explorate 40 de parcuri naționale, 12 zone sălbatice și șase zone de drumeție. Parcul Național Banff, Canada, este o altă recomandare pentru 2017, datorită impresionantelor sale peisaje montane. Peninsula Baja ( Mexic) mărginită de apele Oceanului Pacific și a mării Cortez atât de bogate în vietăți mari, Parcurile naționale din centrul Indiei și drumul Via Dinarica ( de aprox. 1.900 km lungime), care leagă Slovenia, Croația, Bosnia și Herțegovina, Muntenegru, Albania, Serbia, Kosovo și Macedonia sunt alte propuneri pentru iubitorii de aventuri în natură.

Orașele anului 2017. La capitolul orașe de vizitat în 2017, National Geographic Traveler recomandă Marrakech( Maroc), Madrid ( Spania), Anchorage ( SUA), Seul ( Coreea de Sud), Moscova ( Rusia), Cartagena ( Columbia) și Hamburg ( foto sus) ( Germania).

Destinațiile vedetă ale anului 2017 pentru amatorii de cultură sunt Malta, Papua-Noua Guinee,  regiunea Chengdu ( China), Cantonul Uri ( Elveția), insula Guadeloupe ( Marea Caraibilor), Georgia ( SUA), Leagănul Omenirii ( Africa de Sud).

Dacă îți dorești și reușești să ajungi măcar în câteva din aceste senzaționale destinații, la sfârșitul lui 2017 vei fi și mai bogat. Cu amintiri neprețuite. Anul 2017 să fie așa cum ți-l dorești!

Sper că ți-a plăcut acest material, că te-a făcut să visezi și te-a motivat pentru următoarea călătorie! Hai să călătorim împreună, dă-ne Like şi Share!

Visează, iubește, călătorește. Drum bun!

 

 

error: Acest continut este protejat!!

Pin It on Pinterest

Share This